REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Falsificatorii de euro prinşi în flagrant, lăsaţi în libertate

Falsificatorii de euro prinşi în flagrant, lăsaţi în libertate

Replica API 9 august 2011 | 00:00 100

Făceau bani la domiciliu şi îi vindeau prin ţară

Făceau bani la domiciliu şi îi vindeau prin ţară

Poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT COnstanţa, au prins în flagrant, în parcarea unui complex comercial din Constanţa, pe M.G., de 31 ani, din Constanţa, care deţinea în vederea vânzării 5000 de euro, în bancnote de 50 de euro, contrafăcute, pe care intenţiona să le vândă contra sumei de 1200 de euro.

În urma extinderii cercetărilor, la locuinţa din Constanţa a suspectului au fost depistaţi şi ridicaţi 3500 euro, în bancnote contrafăcute, din cupiura de 50 euro, bancnote ce aveau aceeaşi serie cu cele ridicate în urma prinderii în flagrant. Urmare a prinderii în flagrant, pe 2 august, în baza autorizaţiei emise de Tribunalul Constanţa, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la locuinţa unui alt individ de 33 de ani, din localitatea Brad, judeţul Hunedoara, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri, respectiv patru imprimante color, un scanner, un laptop, două unităţi centrale de calculator, un hard disk intern şi mai multe CD-uri, DVD-uri şi carduri de memorie. "De fapt, individul prins în flagrant este de undeva din Moldova şi nu are 31 de ani, ci vreo 50. Ştiu că celălalt este din Hunedoara", ne-a declarat şeful BCCO Constanţa, comisarul-şef Aurelian Pavel. Faţă de cei doi suspecţi procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus începerea urmăririi penale, cercetările continuând sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsificare de monedă sau de alte valori, falsificarea de valori străine şi deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori, cu autorii în stare de libertate.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108