REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Firma Consiliului Local, borcanul cu miere: toată lumea vrea indemnizaţie de la Ovi Prest Con

Firma Consiliului Local, borcanul cu miere: toată lumea vrea indemnizaţie de la Ovi Prest Con

Replica API 25 septembrie 2013 | 00:00 595

Ce-au mai votat aleşii locali de la Ovidiu

Ce-au mai votat aleşii locali de la Ovidiu

Consiliul Local Ovidiu s-a întrunit, marţi, în şedinţă, pe ordinea de zi, cât şi cea suplimentară, fiind înscrise mai multe puncte. Unul din proiecte s-a referit la donaţia Tomis Plus, către Consiliul Local, a unor suprafeţe de teren aflate pe malul lacului în vederea construirii unui parc şi a unui centru de informare turistică, vânzarea unor terenuri către persoane fizice şi juridice care au avut concesiuni, rezilierea a 10 contracte de construcţie de case în Cartierul Tineretului pentru neîndeplinirea partenerului a obligaţiilor contractuale, actualizarea preţurilor a 33 de terenuri intravilane, aflate între canal şi drumul înspre localitatea Galeşu.

Tot în şedinţa de ieri, consilierii locali au votat punerea în executare a unei hotărâri a Curţii de Apel Constanţa privind punerea în posesie către SC Dobromin SA a unui teren în suprafaţă de aproximativ 71.000 metri pătraţi. Şi-au exprimat acordul privind respectarea hotărârii judecătoreşti 10 consilieri, în timp ce 7 s-au abţinut. Ultimele două proiecte aflate pe ordinea suplimentară au trezit mult mai mult interesul consilierilor decât anterioarele şi au încins un pic spiritele. Ele au fost iniţiate astfel: unul de către consilierul PDL Dan Pîndichi, iar un altul de către viceprimarul Iulian Leonte. Primul face referire la suplimentarea numărului de membri în Consiliul de Administraţie din cadrul SC Ovi Prest Con SRL (firma Consiliului Local -n.r.). Iniţiatorul proiectului s-a declarat nemulţumit de faptul că în C.A. nu fac parte şi reprezentanţi ai PDL. Proiectul a picat cu 11 voturi împotrivă şi 6 pentru. Cel de-al doilea proiect, iniţiat de către Iulian Leonte, face referire la majorarea indemnizaţiei membrilor C.A., la 500 de lei. Ciprian Hanganu, consilier PNL, a intervenit şi a cerut să se facă, mai întâi, o analiză financiară a Regiei, să se verifice cifra de afaceri şi profitul, pentru ca apoi să se ia o decizie în acest sens. "Are rezultate bune. Dacă se tărăgănează pentru altceva, asta e. Nu e problema mea. Bani sunt pentru majorarea indemnizaţiei", a venit, imediat, replica. După ce consilierul PNL a insistat ca, la următoarea şedinţă, să se analizeze situaţia economică a Regiei, consilierii, în frunte cu primarul George Scupra, au decis amânarea proiectului.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108