REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Fost şef al Poliţiei Hârşova, condamnat pentru şantajarea unui psihiatru!

Fost şef al Poliţiei Hârşova, condamnat pentru şantajarea unui psihiatru!

Replica API 23 mai 2016 | 00:00 202

Trei ani de închisoare cu suspendare

Trei ani de închisoare cu suspendare

Tribunalul Constanţa a decis! Nicu Ion, fostul comandantul Poliţiei oraşului Hârşova, trimis în judecată pentru şantaj, tentativă la efectuare de operaţiuni financiare - ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia - şi fals în declaraţii, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia pronunţată vineri nu este definitivă.

Fostul poliţist este acuzat de şantajarea unui medic psihiatru, respectiv Diana Lilia Bandrabur. „(...) pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj condamnă pe inculpatul Ion Nicu la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului Ion Nicu pe un termen de încercare 4 (patru) ani, conform art. 92 Cod penal.

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul Ion Nicu trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul Ion Nicu va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa sau în cadrul Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman”, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă“, se arată în decizia Tribunalului. De precizat faptul că aceeaşi instanţă l-a achitat, în ceea ce priveşte infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, însă a fost obligat să-i plătească medicului daune morale în valoarte de 25.000 euro.

Conform procurorilor DNA, „în luna iunie a anului 2012, inculpatul Ion Nicu, în calitatea de comisar şef de poliţie, a constrâns o persoană, medic în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, să întocmească reţete pentru medicamente compensate de la bugetul Casei de Asigurări de Sănătate pe care să le trimită farmaciilor aparţinând SC Venita Lau & Mar SRL (aparţinând unor apropiaţi ai inculpatului), urmând ca acestea să nu elibereze efectiv medicamentele, dar să deconteze reţetele de la buget. În baza unei înţelegeri, inculpatul urma să îşi însuşească o parte din sumele de bani obţinute de societatea comercială prin această modalitate.

În luna martie a anului 2013, inculpatul Ion Nicu, comisar şef de poliţie, a angajat un avocat care a efectuat demersurile necesare înfiinţării SC Nikos Pharm Distribution SRL, căruia i-a plătit onorariul pentru munca depusă, a depus capitalul social al societăţii, a achitat taxele necesare înfiinţării, a încheiat mai multe acte juridice în numele firmei, iar ulterior a depus declaraţii la organele fiscale, toate cu scopul de a efectua activităţi lucrative prin intermediul societăţii arătate. La data de 7 mai 2013, inculpatul Ion Nicu a declarat, în mod mincinos, în cuprinsul declaraţiei de interese date în condiţiile legii, că nu este asociat sau administrator la vreo societate comercială, deşi întrunea ambele calităţi în cadrul SC Nikos Pharm Distribution SRL“.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108