REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Furau oglinzile bolizilor de lux şi aveau şofer care îi ajuta să fugă după "atac"

Furau oglinzile bolizilor de lux şi aveau şofer care îi ajuta să fugă după "atac"

Replica API 21 ianuarie 2014 | 00:00 129

Ca în filme:

Ca în filme:

Au fost prinşi tinerii care furau oglinzi retrovizoare numai de la autoturisme de lux, marca BMW şi Audi. Este vorba despre mai mulţi tineri, care aveau şi şofer - probabil inspiraţi de filmele americane -, în ideea de a ajunge cât mai repede la locul unde trebuiau să dea "atacul". Prejudiciul este de aproximativ 6.000 de lei. Poliţiştii Secţiei 1 cercetează în stare de reţinere pe bază de ordonanţă trei tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani şi în stare de libertate un tânăr de 22 ani, cu toţii din Constanţa, care în noaptea de 18 spre 19 ianuarie au fost prinşi în flagrant în timp ce sustrăgeau oglinzile unui autoturism parcat pe bulevardul Mamaia. În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că aceştia sunt suspecţi şi de comiterea unui furt similar, faptă comisă în intervalul 9 - 19 ianuarie, la acea dată fiind sustrase oglinzile unui autoturism parcat pe strada Dezrobirii. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 50%, cei trei urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. "La data de 20 ianuarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus sesizarea Judecătoriei Constanţa cu privire la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii I.O.A şi S.Ş., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată şi faţă de T.M.C., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la furt calificat în formă continuată. În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 18 spre 19.01.2014, inculpaţii I.O.A şi S.Ş. au sustras 3 perechi de oglinzi retrovizoare de la 2 autoturisme marca BMW şi un autoturism marca Audi 6, autoturisme care erau parcate în diferite locuri publice din municipiul Constanţa, creând un prejudiciu total in valoare de 6.000 lei. În sarcina inculpatului T.M.C. s-a reţinut că a instigat pe cei doi inculpaţi să sustragă pentru acesta bunurile menţionate, înlesnindu-le activitatea infracţională prin transportul inculpaţilor cu maşina la locul faptei. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare", au spus procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108