REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Grevă la Lufthansa: 36 de curse au fost anulate

Grevă la Lufthansa: 36 de curse au fost anulate

Replica API 2 aprilie 2014 | 00:00 229

Un număr de 36 de curse aeriene operate de Lufthansa care leagă Bucureştiul de Munchen şi Frankfurt au fost anulate din cauza grevei declanşate de piloţii companiei aeriene germane, au declarat, marţi, pentru Agerpres, reprezentanţi ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB). 'De fapt, sunt 18 perechi de curse. Zborurile sunt spre şi dinspre Bucureşti către Munchen şi Frankfurt", au precizat aceştia. Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat, luni, anularea a 3.800 de curse din cauza unei greve a piloţilor, cu afectarea a 425.000 de pasageri, începând de miercuri, 2 aprilie, până vineri, 4 aprilie, potrivit EFE. Cele trei zile de protest vor afecta în special cursele aeriene operate de Lufthansa, Lufthansa Cargo şi Germanwings. Pe parcursul celor 72 de ore de grevă, compania germană, care gestionează zilnic circa 1.800 de conexiuni, va efectua numai aproximativ 500 de zboruri pe distanţe mici şi medii şi îşi va anula cursele intercontinentale şi majoritatea curselor cargo. Piloţii Lufthansa au decis să intre în grevă în contextul stagnării negocierilor salariale cu direcţia companiei, după cum a anunţat sindicatul VC. Greva, care va începe miercuri, la ora 00,00, a fost susţinută de 99,1% dintre cei aproape 5.400 de piloţi care au votat la referendumul organizat de sindicat. Duminică, 30 martie, au fost reluate negocierile dintre reprezentanţii sindicali şi Lufthansa, însă nu s-au înregistrat progrese, după cum a explicat pentru agenţia germană de presă Dpa reprezentanta VC, Ilona Ritter, scrie şi economica.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108