REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
14.3° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Hamas şi Jihadul Islamic anunţă tiruri cu rachete asupra Israelului

Hamas şi Jihadul Islamic anunţă tiruri cu rachete asupra Israelului

A.F. 13 octombrie 2023 | 00:00 707

Braţele armate ale mişcărilor islamiste palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic au anunţat miercuri "tiruri puternice cu rachete" în sudul şi centrul Israelului, în timp ce sirenele de alertă semnalând atacuri cu rachete au răsunat în zonele israeliene din jurul Fâşiei Gaza, relatează AFP.

Hamas si Jihadul Islamic anunta tiruri cu rachete asupra Israelului

Oraşele israeliene Tel Aviv, Ashdod şi Ashkelon, precum şi comunităţile din apropierea frontierei cu Gaza sunt vizate de "tiruri puternice cu rachete", au precizat cele două mişcări într-un comunicat.

Brigăzile Ezzedin Al-Qassam, aripa armată a Hamas, au afirmat că au lansat o rachetă în direcţia aeroportului internaţional Ben Gurion, unde autorităţile israeliene nu au raportat niciun impact.

În schimb, un spital din Ashkelon, oraş în sudul Israelului, a fost lovit miercuri de o rachetă lansată din Fâşia Gaza, enclavă palestiniană aflată sub controlul mişcării islamiste palestiniene Hamas.

"O rachetă a lovit direct centrul de dezvoltare a copilului", o clădire din cadrul spitalului Barzilai, a declarat o purtătoare de cuvânt a instituţiei. Potrivit acesteia, "centrul a fost avariat, dar nu au existat răniţi".

Încă din cursul dimineţii în a cincea zi de război, oraşul Ashkelon este ţinta tirurilor cu rachete palestiniene, transmite canalul de televiziune i24news.

Bilanţul victimelor israeliene a crescut la 1.200 de morţi şi peste 2.700 de răniţi, a anunţat armata israeliană, în urma atacului combatanţilor Hamas, care a durat câteva ore, după ce au trecut sâmbătă de gardul de la frontieră care împrejmuieşte Fâşia Gaza, potrivit Reuters.

Aripa armată a Hamas a declarat miercuri că încă luptă în interiorul Israelului. Armata israeliană a desfăşurat tancuri şi vehicule blindate chiar la nord de Gaza, unde au fost raportate ciocniri, dar nu a făcut niciun comentariu deocamdată cu privire la afirmaţia Hamas, citează Agerpres.

În atacurile efectuate de Israel ca represalii asupra enclavei au fost ucise 1.055 de persoane şi rănite alte 5.184, potrivit oficialilor palestinieni. ONU a declarat că nouă membri ai personalului care lucrau pentru agenţia pentru refugiaţi palestinieni se numără printre morţi.

Israelul a promis o pedeapsă rapidă pentru cel mai sângeros atac al combatanţilor palestinieni din istoria sa de 75 de ani, care a lăsat în urmă cadavre împrăştiate în zona în care se desfăşura un festival de muzică electronică şi a unui kibutz.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
E in plina desfasurare Festivalul Mortii. Bilete la oferta.
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468