REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.5° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
13.5° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

HIV/SIDA. Remisie a unui tânăr seropozitiv, fără transplant de măduvă

HIV/SIDA. Remisie a unui tânăr seropozitiv, fără transplant de măduvă

Replica API 28 iulie 2020 | 00:00 959

Un tânăr purtător al virusului ce provoacă SIDA, aflat în remisie de mai bine de un an, ar putea fi primul pacient adult cunoscut care învinge această boală fără a avea nevoie de un transplant de măduvă osoasă, conform unui anunţ făcut de cercetători, transmite AFP, citată de medichub.ro.

Acest caz a fost prezentat în cadrul celei de-a 23-a Conferinţe internaţionale HIV/SIDA, ce se desfăşoară pentru prima oară în mediul online (în perioada 6-10 iulie).

Deşi boala provocată de virusul HIV, SIDA, nu mai este o condamnare la moarte, pacienţii seropozitivi trebuie să urmeze un tratament pe viaţă.

În ultimii ani, doi bărbaţi - cunoscuţi drept pacienţii „Berlin” şi „Londra” - par să se fi vindecat după ce au suferit câte un transplant de măduvă osoasă cu risc ridicat pentru tratarea cancerului.

O echipă internaţională de cercetători a anunţat că studiază cazul unui al treilea pacient care nu mai prezintă semne ale infecţiei după ce a primit un tratament diferit.

Pacientul, un brazilian în vârstă de 34 de ani, a fost diagnosticat cu HIV în 2012. În cadrul studiului, el a primit mai multe medicamente antiretrovirale puternice, printre care maraviroc (comercializat sub denumirea Celsentri) şi dolutegravir (Tivicay).

Însă, după mai mult de 57 de săptămâni fără niciun tratament anti-HIV, acest pacient a rămas negativ la testul de detectare a anticorpilor anti-HIV.

Ricardo Diaz, expert în maladii infecţioase la Universitatea din Sao Paulo, a estimat că pacientul poate fi considerat vindecat de SIDA. „Important pentru mine este să am un pacient care s-a aflat sub tratament şi care controlează acum virusul fără tratament”, a explicat el pentru AFP.

„Nu am mai putut detecta virusul şi a pierdut răspunsul specific la virus - dacă nu ai anticorpi, nu ai nici antigeni”, a adăugat el.

Conform ONU, 1,7 milioane de persoane au contactat HIV în cursul anului trecut şi peste 40 de milioane de persoane trăiesc cu acest virus.

Conform doctorului Diaz, modul de tratament aplicat de echipa sa, care necesită însă studii suplimentare, este o cale mai etică de urmat de persoanele grav bolnave, infectate cu HIV decât cel al grefei de măduvă osoasă.

Pentru Sharon Lewin, directorul Institutului Doherty pentru Infecţii şi Imunitate din Melbourne, concluziile lui Ricardo Diaz sunt „foarte interesante”, însă necesită o analiză „mai aprofundată”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mincati muuult kakat in acest articol.Din pacate oameni cu acest diagnostic au sperante inca la un vacin.Terminati cu nemerniciile mincinoase ex articole timpe.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108