REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° ConstanÈ›a Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.3° ConstanÈ›a Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Imaginile războiului din Ucraina, prin ochii înlăcrimaţi ai unui copil: „Nu vreau să mor“

Imaginile războiului din Ucraina, prin ochii înlăcrimaţi ai unui copil: „Nu vreau să mor“

Replica API 26 februarie 2022 | 11:05 1109

Cu lacrimi în ochi, o fetiţă povesteşte despre imaginile înspăimântătoare pe care le-a văzut în ultimele zile, în Ucraina, scrie antena3.ro. După invazia ruşilor asupra ţării lor, ucrainenii şi-au pierdut siguranţa. Nimic nu mai e cum ştiau, iar cel mai greu este să le explice copiilor ce se întâmplă, de ce nu mai pot merge la şcoală, de ce trebuie să plece din casele lor, dar şi de ce viaţa lor s-a schimbat cu totul în câteva ore.

Încă de la începutul timpurilor, copiii şi adolescenţii au fost victime şi martori ai războaielor mondiale, Holocaustul şi ai nenumăratelor războaie interstatale şi civile.

În loc să-şi petreacă timpul afară, în aer liber, să se joace alături de prieteni şi familie, copiii sunt nevoiţi să înţeleagă sunetul şi imaginea războiului din Ucraina.

Cu alte cuvinte, să fie martori ai atrocităţilor războiului, după ce preşedintele Vladimir Putin a dat ordin, joi dimineaţă, 24 februarie 2022, ca infrastructura militară a Ucrainei să fie distrusă.

Copiii, victime nevinovate în focul războiului

Cu ochii înlăcrimaţi şi suspinând printre cuvinte, o fetiţă, martoră a războiului din Ucraina, povesteşte înspăimântată despre cum a fost trezită în toiul nopţii de o "bubuitură puternică".

"Nu vreau să mor. Vreau să se termine cât mai curând. M-am trezit când am auzit bubuitura aceea puternică. Am înţeles că este război", a povestit fetiţa.

Familii întregi fug din calea războiului din Ucraina

Mulţi părinţi nu credeau că vor ajunge să le povestească copiilor despre sunetul şi imaginea războiului în acest secol. Sunt disperaţi şi nu ştiu cum să le explice copiiilor ce se întâmplă afară. La urma urmei, cum le poţi explica copiilor că nu se mai pot vedea cu prietenii, că nu mai pot merge la şcoală şi că trebuie să-şi lase în urmă camera şi jucăriile.

"Nu-mi fac griji pentru mine, îmi fac griji pentru copii. S-au trezit şi plângeau şi au început să întrebe: "mamă, ce s-a întâmplat?". Ce să-i spun, ce? Că e război? El nu are cum să înţeleagă asta. El tot întreabă! Ce aş putea să îi spun?", a spus cu disperare una dintre mame.

Sute de cetăţeni ucraineni au reuşit să fugă din calea războiului din Ucraina, printre care şi o familie recent mutată la Kiev. Cu feţele îngrijorate şi săraci în cuvinte, cei doi tineri povestesc despre exploziile şi lansările de rachetă pe care le-au auzit joi seară, în apropiere de locuinţa lor.

Cu gândul că vor fi în siguranţă, cei doi părinţi, împreună cu bebeluşul lor de doar câteva luni, s-au mutat de la Harkiv la Kiev. Cu toate acestea, nicio secundă nu s-au gândit că vor trece prin scenele dramatice ale unui război.

Ne-am început călătoria în aprilie, anul trecut, când a avut loc prima escaladare. Da, după prima escaladare a trupelor ruse. Ne-am mutat de la Harkiv la Kiev şi atunci ne gândeam: "hai să fim serioşi, ce se poate întâmpla la Kiev"? Au fost câteva explozii sau lansări de rachete şi ştiu pe cineva care s-a refugiat în subteran la Harkiv.", a povestit tatăl.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
vreau sa fac rusia balshaia o sa iau si Alaska inapoi planul meu se intinde pe inca 30 de ani ca o sa traiesc 120 ca tavasisci iliescu ca facem amandoi inzectii cu elixirul tineretii de la kgb
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272