REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Incident cu un microbuz GMS în Mamaia Sat

Incident cu un microbuz GMS în Mamaia Sat

Replica API 29 septembrie 2012 | 00:00 224

Pană "la dublu"

Pană "la dublu"

Vineri dimineaţă, şoferii aflaţi în trafic în zona Arena Regia, Mamaia Sat, au avut parte de un "spectacol" nu tocmai plăcut. Sau cel puţin aşa susţine unul dintre aceştia. Un microbuz GMS a rămas fără două roţi în timp ce se afla în trafic. Bărbatul, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a povestit întreaga scenă. "Mă aflam în trafic în jurul orei 10.00 şi am observat, în zona Arena Regia, cum două roţi, faţă, spate, de pe partea stângă, a unui microbuz GMS, s-au desprins şi au luat-o la vale, pe carosabil. Şoferul nu a avut viteză mare şi a reuşit să stăpânească microbuzul. Nu erau decât două pasagere înăuntru", a declarat martorul. Mariana Dinu, reprezentanta GMS, neagă acest incident şi spune că nu a fost decât o simplă pană. "Nu este adevărat. Şoferul a avut o pană la roata din spate. I se poate întâmpla oricui", a spus Dinu, precizând şi faptul că ultima revizie tehnică a microbuzului a fost făcută luna aceasta.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108