REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

"Înjumătăţirea" ratelor la bancă nu sare de 20% sau cum te poţi trezi executat silit în regim de urgenţă

"Înjumătăţirea" ratelor la bancă nu sare de 20% sau cum te poţi trezi executat silit în regim de urgenţă

Replica API 5 februarie 2014 | 00:00 261

Riscuri şi capcane

Riscuri şi capcane

Luni seară, Victor Ponta anunţa o măsură de maximă importanţă pentru populaţie, după cum însuşi premierul aprecia: ca urmare a acceptului din partea Fondului Monetar Internaţional şi al Comisiei Europene, Guvernul României se angajează să introducă o măsură prin care ratele la creditele făcute de către persoanele fizice cu un venit mai mic de 1.610 lei vor fi reduse la jumătate pe durata a doi ani. Ştirea a făcut ocolul presei naţionale, pentru că, în sfârşit, guvernarea ia măsuri pentru românii cu datorii la bănci. Vestea explozivă, prin care schema de ajutor fiscal pentru populaţia cu venituri sub medie şi credite bancare ar putea duce la restructurarea împrumuturilor pentru 907.000 de români, care ar beneficia de reducerea ratelor bancare cu până la 4 miliarde de lei, poate fi uşor demontată, iar concluziile nu sunt dintre cele mai fericite. Ponta a anunţat că Guvernul va adopta o ordonanţă prin care va fi adoptată o măsură de sprijin pentru persoanele fizice, salariaţi sau pensionari, cu credite la bănci şi un venit de maximum 1.610 lei lunar: înjumătăţirea ratei pe o durată de 2 ani, cu condiţia ca cuantumul reducerii să nu fie mai mare de 500 de lei pe lună. Referitor la "măsura de sprijin pentru debitorii băncilor", există legea insolvenţei personale. Adoptată de Senat în martie 2010, se află de atunci la Comisia Juridică a Camera Deputaţilor şi aproape de adoptare în această perioadă. Anunţată pe ordinea de zi a sesiunilor din această lună, în ciuda semnalelor primite din partea populaţiei de adoptare rapidă, deputaţii au scos-o din nou, luni, de pe ordinea de zi. "Raportul la legea insolvenţei persoanelor fizice nu s-a discutat în Comisia Juridică şi nu a intrat pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. Văd că domnul Victor Ponta a aruncat ieri pe piaţă ceva şi vreau să văd şi eu ce şi cum. Sunt nişte semne de întrebare destul de importante, situaţia a rămas în aer. Ce înseamnă tăierea la jumătate? Băncile nu-şi vor mai primi banii cel puţin doi ani sau plăteşte statul? OK, statul va interveni să plătească jumătate din credit pentru cei care nu-şi pot plăti. Am să discut în Comisia Juridică chestiunea asta. O voi ridica acolo, chiar acum, având în vedere că este insolvenţa şi o să impun ca urgenţă discutarea insolvenţei personale, pentru că ceea ce propune domnul Ponta are implicaţii financiare. Dacă propuneam noi o asemenea măsură, din opoziţie, sigur s-a fi spus că nu avem bani. Dar, văd că domnul Ponta, pe de-o parte, se plânge de lipsuri şi introduce din nou acciza şi se gândeşte şi la alte impozite şi taxe, iar, pe de altă parte, face acest lucru, cu creditele. Sigur că este necesară o măsură în ceea ce priveşte datornicii, pentru că s-a ajuns într-o situaţie foarte delicată, dar insolvenţa persoanelor fizice ar fi singura care să reglementeze chestiunea. Este legea ideală. Exact, sunt 4,7 milioane de români cu datorii la bănci şi e un paleativ, pentru că nu e decât o reeşalonare pe doi ani, iar reeşalonarea trebuie agreată de bancă. Trebuie să fie şi banca de acord. Băncile, după părerea mea, vor fi foarte atente şi reticente la propunerea lui Ponta", a comentat, în acest context, deputatul Dănuţ Culeţu.

"Înjumătăţirea" lui 20% sau cum ajungi în stradă în regim de urgenţă!

Pe de altă parte, Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a explicat că reducerea costurilor lunare cu creditele pentru persoanele care au venituri mai mici decât salariul mediu pe economie se aplică doar principalului (suma efectiv împrumutată), însă nu şi dobânzilor. Cu alte cuvinte, reducerea ratei nu este chiar "înjumătăţire" având în vedere că rata este formată mai ales din dobânzi şi comisioane şi, pe caz concret, la un credit imobiliar de 150.000 de lei, luat pe o perioadă de 30 de ani, rata lunară la, de exemplu, Raiffeisen Bank, ajunge la 865 lei, potrivit calculatorului conso.ro. Din aceşti 865 de lei, 159,6 lei este principalul şi 706 lei reprezintă dobânda, la rata lunară. Aşadar, "înjumătăţirea" este, astfel, de... 79,8 lei! Iar procentul este aproape 20%! Pe de altă parte, în România există 4,7 milioane de cetăţeni cu rate la bănci. De "înjumătăţirea" guvernamentală vor beneficia 907.000 de români. Dacă eliminăm beneficiarii ajutoarelor de stat, rămân aproape 3,8 de milioane de români care, potrivit Ministerului Justiţiei, vor ajunge mai uşor... în stradă. Ministerul Justiţiei a publicat pe site-ul oficial un proiect de lege, privind modificarea Codului de procedură civilă. Mai exact, executările silite pot fi aprobate doar de executorul judecătoresc, fără a mai fi nevoie de o decizie judecătorească. În aceste condiţii, procedurile de executare silită, "jucăria" preferată a băncilor, se vor desfăşura în regim de urgenţă şi maximă uşurinţă. MJ a motivat această radicală modificare prin faptul că volumul dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată este prea ridicat, exact aşa cum reiese din expunerea de motive la proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă: "S-a apreciat că pentru a elimina inconvenientul rezultat din această sporire a competenţei, se impune eliminarea etapei de încuviinţare a executării silite din competenţa instanţei şi atribuirea acestei sarcini executorului judecătoresc însuşi".

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272