rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 4 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

INS: Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,4% în octombrie

Rata anuală a inflaţiei a coborât uşor la 3,4% în luna octombrie a acestui an, de la 3,5% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,16%, cele nealimentare cu 2,57%, iar preţul serviciilor a înregistrat un avans de 4,14%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Preţurile de consum în luna octombrie 2019 comparativ cu luna octombrie 2018 au crescut cu 3,4%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,3%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2018 - octombrie 2019) faţă de precedentele 12

luni (noiembrie 2017 - octombrie 2018), calculată pe baza IPC, este 3,7%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,8%", precizează INS.

Banca Naţională a României (BNR) a scăzut la 3,8% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,1% pentru finalul anului viitor, a anunţat, pe 8 noiembrie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei.

BNR estima în august 2019 o inflaţie de 4,2% pentru finalul acestui an şi de 3,4% pentru decembrie 2020.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în sus estimările privind preţurile de consum în România în acest an, până la o creştere medie anuală de 4,2%, faţă de un avans de 3,3% preconizat în primăvară, în timp ce în 2020 preţurile ar urma să urce cu 3,3%, faţă de o majorare de 3% cât estima în primăvară. AGERPRES

miercuri, 13 noiembrie 2019438
Comentarii
mai mult...Economic
4 iul 00:00EconomicStudiu: Cele mai ieftine oferte de pe litoralul românesc pornesc de la 1.000 de lei pentru 7 nopţi de cazare, în iulie

Preţul unui sejur de 7 nopţi pe litoralul românesc, în luna iulie, poate începe de la 1.000 de lei pentru un cuplu...278

4 iul 00:00EconomicNumărul contractelor de muncă suspendate în HoReCa a scăzut cu aproape 10.000 în ultima săptămână258
4 iul 00:00EconomicAlexandru: Peste jumătate dintre judeţele ţării nu mai înregistrează întârzieri în recalcularea dosarelor de pensie261
4 iul 00:00EconomicPAID: Numărul locuinţelor asigurate obligatoriu a crescut cu 1,99%, în mai

Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în mai 2020 cu 1,99%, ajungând la...260

4 iul 00:00EconomicProiect: Plafoane anuale de garantare pentru finanţările de tip leasing financiar acordate IMM-urilor261
4 iul 00:00EconomicRomânia a importat carne şi organe comestibile de circa 257 de milioane de euro, în primul trimestru din acest an267
3 iul 00:00EconomicAlexandru: Voi face demersurile legale să nu mai existe situaţii în care drepturile pensionarilor să fie calculate greşit

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, afirmă, într-o postare pe Facebook, că va face toate demersurile legale astfel...428

3 iul 00:00EconomicANRE a demarat un program pentru simplificarea procedurilor de schimbare a furnizorului de energie şi gaze, cu bani UE436
3 iul 00:00EconomicComisia Europeană aprobă o schemă de 800 milioane de euro pentru sprijinirea companiilor din România afectate de pandemie422
3 iul 00:00EconomicOros: Măsura privind sprijinul de instalare a tinerilor fermieri va fi lansată în 15 iulie

Măsura privind sprijinul acordat tinerilor fermieri prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR...425

3 iul 00:00EconomicTAROM a reluat de joi zborurile către Republica Moldova397
3 iul 00:00EconomicRata şomajului în Uniunea Europeană a crescut foarte puţin în luna mai402
Vremea
29.8°28° - 29.8° sâmbătă, 4 iulie 2020
ConstanțaUmiditate: 51%
Vânt: 3.49 m/s
Presiune: 1011 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
4 iul 00:00SportReal Madrid a realizat primul transfer al verii! Premieră istorică pentru galactici

Pau Ferrer (16 ani) este noul jucător al lui Real Madrid. Tânărul fotbalist a anunțat transferul său de la CD...426

4 iul 00:00SportLiga I - Craiova trece pentru moment pe primul loc după ce a învins Gaz Metan Mediaș

Formaţia Universitatea Craiova a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Gaz Metan...380

4 iul 23:33SportBaschet - All-Star Game a fost anulat pentru prima oară în 75 de ani

Major League Baseball a anunţat, vineri, că a decis ca All-Star Game să nu aibă loc în acest an, din cauza...279

4 iul 23:33SportJaqueline Cristian a învins-o pe Irina Begu la Winners Open

Jucătoarea Jaqueline Cristian, locul 162 WTA, s-a impus, vineri, cu scorul de 1-6, 6-4, 11-9, în faţa Irinei Begu (81...338

Local
4 iul 01:26LocalALARMANT: 420 de noi cazuri de infectare cu COVID-19 în România, 10 la Constanţa

Până astăzi, 3 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.166 de cazuri de persoane infectate cu noul...1403

4 iul 01:28LocalURMĂRIRE ca-n FILME pe străzile din Constanța. Protagonist: un tânăr fără PERMIS

Polițiști din cadrul Secției 2 au efectuat joi, 2 iulie, semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, care se...1905

4 iul 01:25LocalȘoferiță aproape de comă alcoolică, oprită de polițiștii din Năvodari

1295

4 iul 01:27LocalDe azi, CT BUS reintroduce traseele de noapte!

Tot de mâine, linia 100M (GARA C.F.R. – STAȚIUNEA MAMAIA) va fi suplimentată cu 2 autobuze, iar intervalul de...761

4 iul 01:27LocalLimanu lansează campania 'No more free hugs'

In contextul unei creșteri semnificative a numărului de îmbolnăviri de COVD 19 în România, Primăria Comunei...516

4 iul 01:26LocalSpectacolul 'Magic Swing' și turneul 'Pianul călător', în acest weekend, la Constanța

Seria evenimentelor culturale în aer liber organizate de Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”, cu...535

4 iul 01:25LocalTânăr din Cumpăna, internat un an într-un centru educativ pentru tâlhărie

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au...570

4 iul 01:25LocalConfort Urban intervine în Faleză Nord

Tot mai multe străzi din cartierul Faleză Nord beneficiază de o infrastructură rutieră modernă. Echipele SC...673

4 iul 01:29LocalPANICĂ la Eforie Nord! O mașină a INTRAT în trenulețul TURISTIC

2512

Politică
Interviuri
25 mai 00:17InterviuriINTERVIU! Primarul Cristian Cârjaliu dă de pământ cu Guvernul Orban: Trebuie sancționată incompetența

Cristian Cârjaliu este primarul care, dacă nu ar fi existat, probabil ar fi trebuit inventat, spun unii....4359

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO

Virginia Uzun a fost directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) din cadrul Primăriei Constanţa timp de...5997

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

4317

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

Viorel Teliceanu este unul dintre cei mai tineri prim procurori din țară, el conducând, o bună perioadă de timp,...5307

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

Elevii constănțeni sunt nerăbdători să revină la școală. Dacă la începutul Stării de Urgență aceștia au...3506

13 apr 10:16InterviuriMicrorezervaţia de la DELFINARIU, în PERICOL în cazul unei contaminări în masă

3071

Monden
4 iul 00:00MondenChristina Ricci divorțează! Motivul brutal și șocant pentru care a pus punct căsniciei care a durat 7 ani

Christina Ricci, în vârstă de 41 de ani, a depus joi, 2 iulie actele de divorț. Actrița cunoscută din filmele...339

4 iul 00:00MondenSarah Jessica Parker a apărut în costum de baie, la plajă. Cum arată actriţa la 55 de ani

Sarah Jessica Parker încă este o ţintă a fotografilor, mai ales atunci când iese la plajă. Actriţa de 55 de ani a...320

4 iul 00:00MondenVacanțe de milionari. Moștenitoarea imperiului Swarovski, imagini sexy pe un iaht, în Ibiza

325

4 iul 00:00MondenCu ce l-a atras Kate pe William. Prinţul nu şi-a mai putut lua ochii de la ea

Ducesa de Cambridge este frumoasă, deşteaptă şi are o inimă de aur, nu e de mirare că Prinţul William a...325

4 iul 00:00MondenDouă site-uri dedicate fanilor Harry Potter se distanţează de afirmaţiile lui Rowling despre persoanele transgender

Două dintre cele mai mari site-uri dedicate fanilor lui Harry Potter s-au distanţat joi de convingerile autoarei J.K....270

4 iul 00:00MondenCântăreaţa britanică Duffy a criticat vehement filmul "365 Days" pe motiv că banalizează "traficul sexual"

266

Mapamond
4 iul 00:00MapamondChina va închide treptat toate pieţele unde se comercializează păsări vii

China va închide gradual toate pieţele unde se vând păsări vii, pentru a reduce riscurile pentru sănătatea...262

4 iul 00:00MapamondCoronavirus: Comisia Europeană autorizează punerea pe piaţă a antiviralului Remdesivir

Comisia Europeană a autorizat vineri "punerea pe piaţă condiţionată" a antiviralului Remdesivir la nivelul Uniunii...297

4 iul 00:00MapamondCoronavirus: Stare de urgenţă la Belgrad, unde revin unele restricţii

271

4 iul 00:00MapamondRusia - Coronavirus: Revenirea la viaţa normală, nu mai devreme de opt luni, avertizează ministrul sănătăţii

Situaţia provocată de epidemia de COVID-19 în Rusia va mai dura încă cel puţin opt luni, a avertizat vineri...263

4 iul 20:10MapamondCoronavirus: Coreea de Sud se confruntă cu un al doilea val de COVID-19

Coreea de Sud a raportat vineri 63 de noi cazuri de COVID-19, un record înregistrat în ultimele două săptămâni, ca...271

4 iul 00:00MapamondMyanmar - Au fost reluate operaţiunile de căutare la mina de jad unde au murit 162 de persoane

267

Sănătate
4 iul 00:00SănătateVaccinul care ar putea să te protejeze împotriva bolii Lyme

Oamenii de știință au dezvoltat un vaccin care ar putea să ofere o protecție completă împotriva bolii Lyme, iar...259

4 iul 00:00SănătateTeamă, efectul secundar al supraviețuitorilor de cancer

Cancerul poate fi o boală îngrozitoare și stresantă, iar de cele mai multe ori, medicină nu ia în considerare cât...266

4 iul 00:00SănătateDietă mediteraneană ar putea influență genele și ar putea îmbunătăți sănătatea

267

4 iul 00:00SănătateTestul de salivă care îți spune rapid și ușor dacă ai Hepatită C

Testările pentru Hepatită C presupun 2 pași. Primul este o testare rapidă, care semnalizează prezența anticorpilor...280

4 iul 00:00SănătateLa ce servicii medicale gratuite ai dreptul dacă nu ești asigurat?

Dacă nu ești asigurat plătind lunar contribuția la Casă Națională de Asigurări de Sănătate, poți beneficia de...303

4 iul 18:24SănătateStudiile asociază boala celiacă cu anorexia

Un nou studiu sugerează că femeile tinere care suferă de boală celiaca se confruntă cu un risc mai ridicat de a fi...259

4 iul 00:00SănătateCum recunoști depresia. Semne surprinzătoare în funcție de vârstă

Depresia este o afecțiune din ce în mai mai comună în rândul adulților și vârstnicilor. Însă și copiii și...284

4 iul 00:00SănătateCum calmezi tusea uscată și productivă la copii

Răceala și tusea sunt frecvente la copiii mici, dar expunerea la germeni și combaterea lor îi ajută pe copii...274

4 iul 00:00SănătateDieta ketogenică: ce efecte secundare are și cum le previi

256

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT