REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Isteria „Cărţii de Salvare la Bord”: este o recomandare, nu e obligatorie şi NU LUAŢI AMENDĂ!

Isteria „Cărţii de Salvare la Bord”: este o recomandare, nu e obligatorie şi NU LUAŢI AMENDĂ!

Replica API 23 noiembrie 2016 | 00:00 401

LĂMURIRI PENTRU TOŢI ŞOFERII!

LĂMURIRI PENTRU TOŢI ŞOFERII!

„Cartea de Salvare la Bord” a declanșat o adevărată isterie în rândul șoferilor constănțeni! În urma informațiilor care s-au vehiculat în ultimele zile, fișa auto devenise deja obligatorie! Mulți dintre constănțeni s-au sesizat și chiar au făcut demersuri pentru a deține această carte în autoturismul propriu.

„Cartea de Salvare la Bord” NU ESTE OBLIGATORIE, iar lipsa ei nu poate fi sancționată de oamenii legii. „Nu există prevedere legală pentru această carte, deci lipsa ei nu constituie faptă ce poate fi pedepsită!”, spun reprezentanții Poliției Rutiere Constanța. Aceasta este doar o propunere a celor de la Automobilul Clubul Român, inițiativa fiind lansată încă din anul 2015, împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și OMV Petrom.

Potrivit unui comunicat IGSU, acest concept a fost implementat în România dupa modelul altor cluburi din Europa, membre ale Federației Internaționale a Automobilului. Reprezentanții IGSU spun că majoritatea şoferilor din România manifestă un comportament preventiv în trafic, dar mai puţini dintre aceştia sunt familiarizaţi cu situaţia post-accident, iar în cazul unui accident grav, dotările autoturismelor moderne, menite să sporească siguranţa pasagerilor, sunt o serioasă provocare pentru echipajele de descarcerare.

Se pare că recomandarea acestei cărți auto vine în urma faptului că unele autoturisme au numite componente de siguranţă pot reprezenta factori de risc (ex. explozia generatoarelor de gaz din componenţa sistemelor airbag) atât pentru echipajele de intervenţie, cât şi pentru persoanele care aşteaptă să fie salvate. Reprezentanții IGSU au precizat în comunicatul de presă emis la redacție, că această Cartea de Salvare a autoturismului aflată la bord poate creşte şansele de salvare ale participanţilor la trafic după un accident. „Cu ajutorul acesteia, timpul de descarcerare poate fi redus cu până la 30%, aspect vital în lupta contracronometru pentru salvarea victimelor rezultate în urma accidentelor grave de circulaţie”, mai precizează aceștia.

Paula SOLOMON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108