REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Legea pensiilor, la votul final în Parlament! Olguța Vasilescu anunță ce s-a modificat: 'Așa a solicitat CCR, ca să fie clar'

Legea pensiilor, la votul final în Parlament! Olguța Vasilescu anunță ce s-a modificat: 'Așa a solicitat CCR, ca să fie clar'

Replica API 26 iunie 2019 | 00:00 569

Legea sistemului public de pensii, reexaminată ca urmare a deciziei de neconstituționalitate a CCR, va intra, miercuri, de la ora 12:00, la votul final al Camerei Deputaților. Legea a fost pusă în acord cu decizia CCR, primind raport de adoptare din partea Comisiilor parlamentare de specialitate, scrie Mediafax.

Plenul Camerei Deputaților va dezbate, miercuri, de la ora 10:00, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei de neconstituționalitate a CCR. De la ora 12:00 va fi votul final pe acest proiect.

Camera Deputaților este forul decizional în acest caz, legea urmând să fie trimisă președintelui României pentru promulgare, dacă va fi adoptată.

Actul normativ a primit, marți, un raport de adoptare de la Comisiile reunite Juridică și de Muncă ale Camerei Deputaților, după ce a fost pusă în acord cu decizia Curții.

Secretarul Biroului permanent al Camerei Deputaților Lia Olguța Vasilescu a precizat, marți, după ședința comisiilor de specialitate, că au fost efectuate "clarificări" în ceea ce privește plata asigurării sociale de către angajator și, de asemenea, o corelare cu altă lege pentru pensiile de invaliditate. "Curtea a cerut la trei paragrafe să fie niște clarificări, mai precis cine este obligat să plătească dările către stat pentru bugetul asigurărilor sociale și acolo s-a făcut precizarea că deși trebuie să le plătească angajatul, cel care le colectează și le distribuie mai departe este angajatorul. A fost o corelare pentru pensiile de invaliditate în mod normal ar trebui să venim cu o lege privind indemnizația socială minimă care ar avantaja persoanele care au în prezent pensie de invaliditate, dar pentru că așa a solicitat CCR ca să fie foarte clar am operat și aceste modificări", a afirmat Olguța Vasilescu.

Fostul ministru al Muncii a mai spus că nu mai sunt modificări la actul normativ care ar putea fi susținute în plenul Camerei Deputaților de miercuri.

Deputatul PSD speră la "o mobilizare suplimentară" a funcționarilor de la Casa Națională de Pensii, adică angajarea "în scurt timp" a mai multor funcționari pentru punerea în aplicare a legii.

Lia Olguța Vasilescu a spus că există bani pentru plata pensiilor, contrar afirmațiilor membrilor din Opoziție. "Din punctul nostru de vedere, credem că această modificare a legii era absolut necesară, că trebuie să creștem pensiile tuturor pensionarilor din România și vreau să vă spun că dacă vă veți uita pe toate simulările care s-au făcut de Casa Națională de Pensii veți vedea că pensionarii ajung să se aproprie în cuantum cu pensiile de pensiile speciale, ceea ce este foarte important și chiar să le depășească. Vă dau un exemplu concret, un profesor universitar va ajunge la o pensie de 8.000 de lei pe această lege, un pensionar militar are o pensie de 3500 de lei, deci iată că vorbim despre un nivel foarte mare al pensiilor care va fi pe această nouă lege și cred că este foarte așteptată, gradul în public de acceptabilitate a acestei legi a fost de 95% pe care l-am măsurat în urma tuturor dezbaterilor pe care le-am avut", a explicat vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu.

Vasilescu a transmis că angajările la Casa de Pensii vor depinde și de implementarea softului de calcul pentru întregul sistem de pensii, acesta fiind în întârziere de 6 luni.

Anterior, Lia Olguța Vasilescu spunea că la votul din Senat a fost un singur vot al coaliției care a lipsit pentru a trece această lege, acuzând membrii Opoziției parlamentare că nu susțin creșterile de pensii.

Legea Pensiilor a fost respinsă săptămâna trecută în Senat, ca urmare a neîntrunirii numărului necesar de voturi, 69 pentru legea organică.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că legea este „bună” pentru pensionarii din România.

La rândul ei, premierul Viorica Dăncilă a a dat asigurări, săptămâna trecută, că legea va fi adoptată în Camera Deputaților iar pensionarii vor avea mărit punctul de pensie de la 1 septembrie.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108