REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

LICĂ NEAGU: Pe cei de la UBER îi tratăm exact ca pe taximetriștii PIRAT! Video

LICĂ NEAGU: Pe cei de la UBER îi tratăm exact ca pe taximetriștii PIRAT! Video

Replica API 16 aprilie 2021 | 00:02 4631

Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, a fost prezent în studioul Replica de Constanța, unde a dezbătut, pe larg, problemele cu care se confruntă taximetriștii, fiind vorba despre Regulamentul privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța.

”Este subiectul arzător al taximetriștilor de peste 2 ani de zile. Cu vechea administrație am discutat, ne-am certat, timp de doi ani de zile, iar cu actuala administrație am discutat, ne-am certat de patru ori, în întâlniri online. Am solicitat domnului primar să organizeze în conformitate cu legea 52, Legea transparenței decizionale, o întâlnire publică în vederea dezbaterii noului regulament. Nu am primit răspuns, iar, astăzi (joi – n.r.), am aflat din presă că se va ține online, noi care ne-am săturat de online. Noi care suntem o categorie emblematică, în sensul în care transmitem un mesaj asupra turiștilor și cetățenilor, suntem o categorie emblematică a primăriei pentru turiștii care pun piciorul în Constanța. Eu știind că au mai avut loc și alte dezbateri, dar fizic, m-am simțit jignit și lezat. Noi fiind niște contribuabili permanenți și substanțiali la bugetul local, fiind un partener de dialog loial, la cele patru întâlniri în online am venit cu propuneri decente și rezonabile, reciproc avantajoase, nu am fost băgați în seamă și atunci ne-am simțit cetățeni second hand. Ieri (miercuri – n.r.) i-am trimis primarului o adresă și i-am explicat că ne simțim jigniți și că ne dorim o întâlnire fizică cu cel mult 10 persoane. Dimineața, în jurul orei 9.00, m-a sunat Horia Constantinescu și ne-a rugat să ne întâlnim. I-am strâns pe toți și ne-am întâlnit, am început discuțiile. Domnul Constantinescu ne-a impus niște condiții, în situația în care vorbea doar dânsul, să nu se repete subiectul, și atunci am venit cu ideea să discutăm doar patru subiecte, mai exact, numărul de mașini, vechile mașini, stațiile și Poliția Locală, și de asemenea, vestimentația”, a spus Lică Neagu.

Nu am căzut de acord cu numărul de taximetre

”Cu amănuntele am căzut de acord, cu numărul de taximetre nu. L-am întrebat și pe domnul viceprimar cu ce îl deranjează numărul de taximetre și nu mi-a răspuns. Am cerut date și am negociat chiar și cu președintele Klaus Iohannis, nu mai zic de prim-miniștri, întotdeauna am mers documentat și bine informat. La fel s-a întâmplat și azi, i-am spus lui Constantinescu să nu mai vină cu poezie pentru că am venit cu legea. Vorbim despre două principii principale vizavi de taximetrie, dar și cu legea. Le-am spus: legea spune că numărul taximetrelor raportat la populație este de 4/1000 de locuitori, eu am trecut în lege acest lucru. Am fost șeful unei delegații care s-a deplasat la Perugia, oraș înfrățit cu localitatea noastră, din delegație au făcut parte și ziariști, dar în afară de evenimentele de cultură, am fost și pentru a mă interesa și politica lor în taximetrie. Am ajuns la concluzia că forma ideală este de 4/1000 de locuitori. Chestia cu recensământul, în 2005 acest studiu a fost făcut atunci când populația Constanței era de 310.000 de locuitori. Conform ultimelor date de la statistică și de la Primărie, populația este de 311.528 de locuitori”, potrivit lui Lică Neagu.

”I-am întrebat dacă nu cumva au mașini băgate la Uber”

”I-am întrebat dacă nu cumva au mașini băgate la Uber. Alternativii sunt legali fiind autorizați de către Ministerul Transportului prin Autoritatea Rutieră Română, nu dau un leu la Primărie. Reprezentantul Uber a declarat că suntem parteneri, dar, de fapt, suntem parteneri legali, dar nu loiali. Legali pentru că aveți o lege a voastră, asta în cazul în care se autorizează pe Constanța, iar loiali, dacă tu nu dai un leu la bugetul Constanței, nu ai cum să fi loial. Nu au cum să fie parteneri, poate parteneri în trafic pentru că există concurență, care a apărut datorită nouă, nu a lui Uber. La ora actuală, am primit adresă că pe Constanța sunt autorizate 528 de autoturisme să facă Uber. Reprezentantul lor spunea că mai au nevoie de 860 de mașini ca să acopere cerința. Pe cei de la Uber îi tratăm exact ca pe taximetriștii pirat. Controlul de vara trecută se datorează unei reclamații pe care am făcut-o și către Poliția Rutieră și către ISCTR în care am solicitat să se facă un control strict în aceeași zi pentru cei care practică activitatea de transport alternativ și taximetrie, pe raza municipiului Constanța. De acolo au rămas 20 de certificate de înmatriculare și amenzi, iar la noi au fost doar câteva mici amenzi”, a mai spus Lică Neagu.

Vechimea taximetrelor

”Este o chestie de interpretare, am discutat și subiectul acesta al vechimii mașinilor. Am primit o adresă din care reiese că numărul de mașini care depășesc vârsta de 10 ani este de 447 de mașini. Numărul de mașini care va fi pe piață după 1 ianuarie 2023 este la jumătate. Le-am transmis că dacă nu vor să-i lase și pe aceștia pe piață, judecătorul va da cu ciocanul. În lege se spune că la data autorizării nu trebuie să depășească 10 ani, dacă era să mergem pe logica lor puteau să spună că mașina autorizată nu poate desfășura activitate decât până în momentul în care a împlinit 10 ani. Nu este nevoie de recensământ, pentru cei care vor veni de acum în colo li se va scrie până la data de, iar cei de acum vor avea șanse să câștige”, a explicat Neagu.

Ținute și locurile unde se poate staționa

”Nu se bat cap în cap. Regulamentul este dreptul autorității locale de a pune în aplicare și de a dezvolta ce spune lege. Dacă legea spune că poți parca și în alte locuri special amenajate și îmi dă amendă, automat că se anulează în instanță. În regulament spune ce spune și în lege. În momentul în care oprești să îmbarci sau să debarci un client, vine și îți dă amendă imediat. când te amendează polițistul o face pe OUG 195 privind regulile de circulație, în schimb, vine legea 138 și spune că ai dreptul să oprești pentru îmbarcare și debarcare clienți, cu condiția să nu deranjezi traficul rutier. Și astăzi am întrebat de ce amendează polițistul local, a rămas să facem o întâlnire cu Poliția Locală. Regulamentul actual spune să poarte o ținută decentă, în special pe timpul sezonului estival, să fie echipat cu pantalon lung și cu o bluză/tricou/cămașă cu mânecă scurtă, iar în noul regulament este trecut să fie în iulie cămașă și tricoul polo. I-am transmis reprezentantului Poliției Locale că dacă se dădeau amenzi celor care vin în bermude și papuci, nu mai discutam de numărul de taximetre pentru că erau reduse cu mult. Mulți dintre cei de la alternativ sunt foștii taximetriști plecați de la noi, cu burtă, cu manele, aceste obiceiuri. Taximetriștii angajați sunt șmecheri, se gândesc că dacă sunt dați afară, pleacă repede la Uber, dar acolo se dau steluțe, iar dacă au steluțe puține s-ar putea să nu mai muncești deloc. Avantajul taximetriștilor este că taximetria nu o să dispară niciodată, taximetria, mai ales la Constanța, unde am solicitat ca mașinile să fie galbene, iar acestea au rămas în memoria omului”, a mai spus Lică Neagu.

Mai multe detalii și mesajul transmis de către Neagu taximetriștilor și constănțenilor, în materialul video de mai jos.

Video:

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920