REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Licitaţie de Crăciun la Artmark: bijuterii şi jucării de colecţie

Licitaţie de Crăciun la Artmark: bijuterii şi jucării de colecţie

Replica API 7 decembrie 2013 | 00:00 205

Cocktail aniversar

Cocktail aniversar

Marcând 5 ani de Artmark, cocktailul aniversar organizat la Palatul Cesianu-Racoviţă în seara de 4 decembrie a adus laolaltă aprox. 300 de personalităţi ale vieţii culturale, mediului de business, politic, jurnalistic şi artistic, solidare valorilor promovate de Casă Artmark şi fundaţia Centrului Cultural ArtSociety, într-o atmosfera festivă încălzită de performance-ul invitaţilor Casei, maeştrii Gheorghe Zamfir şi Grigore Leşe. Celebrarea celor 5 ani de Artmark pe piaţă românească de artă continuă miercuri, 11 decembrie, ora 19, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, cu Licitaţia de Crăciun, inclusiv o selecţie din colecţia de vinuri Mouton Rothschild. Licitaţia de Crăciun reprezintă un bun prilej pentru iubitorii de frumos de a alege cadouri unicat, dintre cele aproape 170 de piese de colecţie propuse de Casă Artmark. În sfera elegantă a bijuteriilor rare de colecţie, remarcăm pandantivul din aur, în interiorul căruia se află o carte de rugăciuni, tipărită într-o versiune miniaturală-record (valoare estimativă: 500 - 600 de euro) şi un mic ou Faberge, pandantiv, executat de celebrul bijutier Victor Mayer (valoare estimativă: 2.000 - 3.000 de euro). Printre cele mai valoroase şi distinse bijuterii enumerăm un colier din aur, bogat decorat cu smaralde de aproape 40 de carate (valoare estimativă: 12.000 - 18.000 de euro), un colier decorat cu flori sculptate într-o paleta bogată de pietre preţioase - ametist, diamante, perle, rubine şi safire (valoare estimativă: 6.000 - 8.000 de euro) etc. Premiera Licitaţiei de Crăciun este marcată la ediţia din 11 decembrie de jucăriile de colecţie. Evenimentul Artmark aduce, printre altele, un landou pentru păpuşi cu preţ de pornire 250 de euro, un "Orient Express", de jucărie creat de prestigioasa companie germană Marklin, la jumătatea sec. XX (preţ de pornire: 90 de euro), o sanie creată în atelierele ruseşti la începutul secolului XX (preţ de pornire: 250 de euro) etc. Toate piesele de colecţie propuse de Artmark în Licitaţia de Crăciun, inclusiv o selecţie din colecţia de vinuri Mouton Rothschild pot fi admirate în expoziţia de la Palatul Cesianu-Racoviţă până marţi, 10 decembrie (orele 10:00 - 20:00), iar miercuri, 11 decembrie, în spaţiul găzduit de JW Marriott Bucharest Grand Hotel, orele 10.00 - 19.00. Licitaţia va începe la ora 19:00.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108