REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Maia Sandu salută recunoaşterea de către Uniunea Europeană a noului guvern de la Chişinău

Maia Sandu salută recunoaşterea de către Uniunea Europeană a noului guvern de la Chişinău

Replica API 9 iunie 2019 | 00:00 221

Maia Sandu, premierul Republicii Moldova învestit de către majoritatea parlamentară ACUM-PSRM, a salutat duminică recunoaşterea de către Uniunea Europeană a noului executiv de la Chişinău, relatează Unimedia şi deschide.md.

''UE a recunoscut oficial guvernul legitim votat ieri de parlament. Acesta este un pas important şi un argument în plus ca fosta guvernare să accepte tranziţia paşnică a puterii. [...] Suntem ferm convinşi că, în scurt timp, vor urma mesaje similare din partea tuturor partenerilor noştri internaţionali'', a declarat dna Sandu într-un briefing de presă.

Cu această ocazie, Maia Sandu a chemat la dialog opoziţia parlamentară pentru a efectua o tranziţie paşnică a puterii.

Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, într-un comunicat comun cu comisarul european pentru politica de bună vecinătate, Johannes Rahn, a făcut apel la ''calm şi reţinere'' în Republica Moldova.

''Uniunea Europeană reiterează cu putere apelul său la calm şi reţinere. Dialogul dintre reprezentanţii aleşi în mod democratic trebuie să rămână cheia pentru găsirea unei soluţii la criza politică actuală'', se afirmă în comunicat.

''Uniunea Europeană este gata să lucreze cu guvernul legitim democratic. Respectarea statului de drept şi democraţia trebuie să rămână pilonul relaţiilor noastre'', se mai spune în comunicat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108