Marius Budăi anunță că REFORMA pensiilor speciale va fi PASATĂ miniștrilor MAI ȘI MJ
Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunță că reforma pensiilor speciale din România va fi în sarcina fiecărui ministru de resort. Mai exact, șefii MAI și MJ vor decide cum vor fi modificate pensiile beneficiarilor retrași din sistemele respective.
"Am votat o OUG care cuprinde măsuri de protecție pentru angajați și angajatori. Am reintrodus măsura șomajului tehnic și aceste măsuri în acestă perioadă când există riscul de a se întrerupe activitatea. Există acele măsuri privind asigurarea unui venit de 75% din salariu.
Până la finele lunii februarie trebuie să încheiem actele în ceea ce privește acordul privind furnizarea de servicii de consultanță de la Banca Mondială pentru pensii și legea salarizării. În acel Memorandum am introdus miniștrii care au ministere cu pensii speciale. Mi se pare normal ca fiecare minister de resort să vină cu reforma aferentă sistemului lui", a declatat Budăi, potrivit stiripesurse.ro

Asta inseamna ca fiecare ministru poate hotara pentru zona lor ce pensii sa aiba cei care ies la pensie. Fuge de raspundere domnul ministru al muncii.
adica adio rezolvare
Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, susţine că Guvernul nu a făcut "aproape nimic" pentru a...136
Într-un moment în care România se confruntă cu o criză a forței de muncă fără precedent și cu o criză...119
Decizia Kremlinului de a opri de sâmbătă exporturile de gaze naturale către Finlanda demonstrează că președintele...118
Deputatul Ludovic Orban, preşedintele partidului Forţa Dreptei, a declarat duminică, la Galaţi, că este un...235


ConstanțaUmiditate: 70%
Vânt: 4.44 m/s
Presiune: 1010 milibari

Echipa de fotbal AC Milan, învingătoare duminică la Sassuolo cu 3-0, este noua campioană a Italiei, încheind Serie...190
Atleta germană Malaika Mihambo, campioana olimpică la săritura în lungime, a dominat sâmbătă reuniunea din...116
Miami Heat s-a impus cu 109-103 pe terenul lui Boston Celtics şi conduce cu scorul general de 2-1 în finala...117
Finlandezul Kalle Rovanpera (Toyota) a câştigat duminică Raliul Portugaliei, a patra etapă a Campionatului Mondial...116


Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuș, a transmis într-un interviu la...414
Vești importante pentru cei care intră în ciclul gimnazial și liceal în anul școlar 2022 – 2023. Elevii se vor...1387
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de sâmbătă, 21 aprilie a.c., pe...440
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o motocicletă a avut loc, sâmbătă, la prânz, pe DN...503
Decizia Kremlinului de a opri de sâmbătă exporturile de gaze naturale către Finlanda demonstrează că președintele...118
Claudiu Daniel Catana consideră că înființarea centrelor de colectare și procesare ale cerealelor, legumelor,...132
Deputatul Ludovic Orban, preşedintele partidului Forţa Dreptei, a declarat duminică, la Galaţi, că este un...235
”Da, este adevărat! A revenit în libertate. Tot timpul ținem legătura, vrem să menținem echipa în a treia...2833
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...1987
George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a fost prezent în studioul Replica de Constanța, vineri,...3205
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3424
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3555
Margot Robbie ar urma să joace într-un prequel la "Ocean's Eleven", o comedie poliţistă despre un grup de escroci...113
O femeie a protestat față de violențele sexuale din Ucraina dezbrăcându-se de rochie în timpul unui eveniment din...116
Jason Momoa va juca în comedia de acţiune de la Universal "Shots! Shots! Shots!", relatează contactmusic.com. Actorul...113
Organizatorii Eurovision 2022 au prezentat rezultatele "neobişnuite" pe care le-au detectat în timpul jurizării celei...131
Se apropie sezonul vacanțelor și cei mai mulți români încep să caute cele mai bune oferte pentru vara aceasta....482
Rusia a interzis sâmbătă intrarea în această ţară pentru un număr de 963 de cetăţeni americani, printre care...442
Cea mai cunoscută faţă a Pentagonului, purtătorul de cuvânt al acestuia, John Kirby, se va alătura Consiliului...338
Washingtonul a retras vineri cinci grupări de pe lista sa neagră de "organizaţii teroriste străine", printre care...426
În Europa au fost confirmate peste 100 de cazuri de variola maimuței, dintre care unul a fost confirmat în Suedia....118
Autorităţile spaniole investighează dacă petrecerile de pe insula turistică Gran Canaria sunt sursa mai multor...113
La fiecare sfârșit de primăvară ninge cu puf de plop, dar și cu probleme pentru alergici. Oamenii se plâng că...113
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Municipiul Bucureşti - 49 şi...120
Ce pensii speciale are mai