REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.5° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
13.5° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Medicul Raica, care distribuie turiştilor Salmonella din partea casei, dă vina pe furnizori

Medicul Raica, care distribuie turiştilor Salmonella din partea casei, dă vina pe furnizori

Replica API 30 mai 2012 | 00:00 1731

Deţinătorul restaurantului Falcăra îşi scuză bucătarii: "S-au îmbolnăvit odată cu turiştii"

Deţinătorul restaurantului Falcăra îşi scuză bucătarii: "S-au îmbolnăvit odată cu turiştii"

Medicul ginecolog Dan Mugurel Raica se luptă în verdicte atât cu Direcţia de Sănătate Publică din Constanţa cât şi cu Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, susţinând că subalternii lui nu se fac vinovaţi de declanşarea focarului de toxiinfecţie alimentară de la restaurantul Flacăra din Eforie Sud. "S-au îmbolnăvit odată cu turiştii", este de părere dr. Dan Raica. Chiar dacă rezultatele anchetei epidemiologice arată contrariul, proprietarul restaurantului Flacăra, medic de profesie, aruncă mâţa în curtea vecinului, spunând că: "Vina aparţine în totalitate furnizorilor de materie primă, iar îmbolnăvirea celor 50 de turişti care au mâncat la restaurantul Flacăra nu ţine de starea de sănătate a angajaţilor".

Îl credem pe cuvânt, numai că inspectorii sanitari veterinari spun că rezultatele de laborator nu confirmă faptul că materia primă din care s-a preparat ciorba să fi fost expirată sau contaminată cu vreo bacterie. Dar cum în Constanţa se merge pe principiul "nu contează sănătatea populaţiei atât timp cât afacerile înfloresc" ne aşteptăm în acest sezon estival la o puzderie de turişti intoxicaţi cu Salmonella. Acesta este şi cazul restaurantului Flacăra, din Eforie Sud, care a îmbolnăvit nu mai puţin de 50 de persoane cu Salmonella şi care funcţionează ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, probele de laborator se încadrează în parametri normali, rezultând faptul că materia primă nu a fost cauza îmbolnăvirii celor 50 de persoane, motiv pentru care nu pot interveni în a aplica sancţiuni. "Rezultatele sunt bune. Am verificat materia primă, mai precis carnea de porc, de pasăre şi smântâna. Doar la smântână s-a găsit Escherichia Coli, dar, repet, în parametri normali. Această bacterie se găseşte şi în aer, dar mai cu seamă în produsele lactate. Mai departe este problema Direcţiei de Sănătate, nu aparţine de noi", a declarat, pentru "Replica", Romeu Lazăr, directorul DSVSA. Aşadar, materia primă a fost găsită în regulă, sancţiunile din partea instituţiei pentru siguranţa alimentelor fiind tăiate de pe listă. Însă aici apare o contradicţie, destul de furtunoasă, venită chiar din partea unuia dintre asociaţii "sursei Salmonella", şi anume a vestitului medic ginecolog de la o clinică privată, Dan Raica, care contrazice cu vehemenţă rezultatele analizelor de laborator venite din partea DSVSA, spunând că nu este vina angajaţilor săi întrucât şi aceştia s-au îmbolnăvit odată cu turiştii, chiar dacă pe mâinile lor, dar şi pe bolurile de ciorbă manevrate de aceştia au fost găsite numeroase enterobacterii. Mai mult decât atât, dr. Raica susţine că angajaţii aveau analizele la zi, chiar dacă ancheta epidemiologică demarată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Constanţa dovedeşte că în coproculturile angajaţilor este prezentă Salmonella. Într-un cuvânt, medicul de faţă, "şef al ospătarilor îmbălsămaţi în Salmonella", încearcă să dea vina pe furnizorii de carne sau de smântână spunând cu nonşalanţă că pe viitor va avea mai multă grijă cu cine va colabora. "În primul rând, ce treabă am eu cu restaurantul Flacăra? Eu sunt asociat acolo, nu administrator. În cel de-al doilea rând, angajaţii aveau analizele la zi. Există carnetele de sănătate vizate, însă nu trebuie să demonstrez nimănui, nimic. Angajaţii s-au îmbolnăvit odată cu turiştii, din cauza acelei ciorbe de perişoare. Pe mâinile lor poate că au fost găsite enterobacterii, dar una e Salmonella şi alta sunt enterobacteriile. Salmonella a fost găsită în fecale, la fel ca şi în cazul turiştilor. Vina aparţine materiei prime, iar pe viitor, pentru a evita astfel de cazuri, voi avea grijă cu ce furnizori voi colabora", a declarat, dr. Dan Raica.

Aşadar, degeaba ancheta epidemiologică a indicat faptul că 5 angajaţi ai unităţii de alimentaţie publică au fost sursa de îmbolnăvire a turiştilor, întrucât chiar asociatul, medic de meserie, ne dă lecţii în termeni medicali şi întoarce situaţia în favoarea sa întrucât cunoştinţele dumnealui sunt mai fondate chiar decât rezultatele de laborator emise de Direcţia de Sănătate Publică şi de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor susţin altceva. Potrivit acestuia, cei 5 angajaţi se află doar în tratament ambulatoriu, "urmând să se întoarcă la muncă după ce vor avea 3 scaune absente". Ne întrebăm, totuşi, de ce aceştia nu se tratează cu ajutorul medicilor specialişti de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. Să fie doctorul Raica specialistul care-i îngrijeşte pe bucătarii şi pe ospătarii care i-au îmbolnăvit pe cei 50 de turişti?

Trecând peste lecţiile medicale oferite de dr. Dan Raica, ne poticnim din nou în problema care, după cât se pare, este prea minoră în a face vâlvă. Şi totuşi, 50 de oameni s-au îmbolnăvit, din pricina a 5 persoane, angajate cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, permanent, şi care nu s-au sinchisit să-ţi facă analizele chiar dacă se ştiau cu probleme digestive. Ca şi cum sectorul alimentaţiei publice s-ar putea confunda cu uşurinţă cu cel al construcţiilor, angajaţii au tot amânat să-şi aducă analizele la zi, pe motiv că Ordinul 1169 din noiembrie 2011 nu le impune să facă analizele decât o singură dată pe an. Menţionăm că în momentul anchetei epidemiologice cei 5 angajaţi, bucătari şi ospătari, au fost găsiţi fără analizele anuale efectuate, însă, nimic ilegal din câte susţin inspectorii sanitari. Ba mai mult, trei dintre aceştia prezentau dureri digestive.

Analize făcute pe ochi frumoşi şi nici măcar

Iar cazul de faţă nu este unul singular. La nivelul Constanţei, jonglările de acest gen sunt la ordinea zilei, nu puţine fiind cazurile când sectorul alimentaţiei publice este tratat în joacă, analizele aşişderea. Există cazuri concrete în care angajaţii pot sta liniştiţi că au carnetele de sănătate vizate la zi dar, de fapt, analizele sunt făcute pe ochi frumoşi şi nici măcar, întrucât patronii întocmesc o "adunare generală", strâng actele necesare de la salariaţi şi, printr-o oarecare magie, rezultatele sunt emise fără ca măcar angajaţii să treacă pragul vreunui laborator de analize. Trecând mai departe, se pot observa nereguli de râsul-plânsul şi în cazul laboratoarelor de analize, care, în momentul în care primesc mai multe probe în vederea prelucrării, preferă să le arunce direct la gunoi, ca mai apoi să dea "rezultate favorabile" în schimbul unor sume modice. Aşadar, trăim într-un cerc vicios, într-un lanţ al mâncătoriei şi al mafiei, care nu poate fi combătut atât timp când lumea se complace cu situaţia dată. Şi nu mică ne este mirarea când ne trezim bolnavi din senin, cu te miri ce afecţiuni, ştiind că am mâncat la un restaurant deţinut de un medic sau că avem analizele la zi, făcute la un laborator de fiţe, fără ca angajaţii unităţilor de alimentaţie publică să fi trecut măcar prin respectiva instituţie sanitară.

Liliana CHIRU, Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108