REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Mihaela Udrea, director în Ministerul Sănătății și președintele Consiliului de Administratie al Sanatoriului Techirghiol, trimisă în judecată

Mihaela Udrea, director în Ministerul Sănătății și președintele Consiliului de Administratie al Sanatoriului Techirghiol, trimisă în judecată

Replica API 23 septembrie 2015 | 00:00 272

Suspendată din funcţie

Suspendată din funcţie

Mihaela Udrea

Procurorii DNA au trimis-o în judecată, în stare de arest preventiv, pe Mihaela Udrea, director al Direcției Politica Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătății și președintele Consiliului de Administrație (CA) al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, sub aspectul săvârșirii a șase infracțiuni de luare de mită, din care două în formă continuată. Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți, în perioada 16 aprilie - 27 august 2015, Mihaela Udrea a primit, în biroul său din cadrul Ministerului Sănătății, de la șase persoane sume de bani (în total 7.500 lei și 500 de euro) și produse cosmetice, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la avizarea unor puncte de lucru farmaceutice. “În același context, la 27 august, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatei fiind găsită suma de 2.000 lei. Cu ocazia percheziției, în biroul inculpatei au fost găsite sume de bani totalizând suma de 4.265 lei și mai multe produse cosmetic”, susțin procurorii. În cauză, în vederea confiscării, procurorii anticorupție au dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor sumelor care au făcut obiectul infracțiunilor de corupție reținute în sarcina acesteia. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. Faţă de cele relatate mai sus, Ministerul Sănătăţii susţine că angajata a fost suspendată din funcţie. „Doamna Udrea este suspendată conform legislaţiei funcţionarului public”, a precizat, pentru „Replica”, Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii. Udrea va fi revocată şi din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Sanatoriului Techirghiol. „Fiecare membru al Consiliului de Administraţie are câte un înlocuitor, iar la ultima şedinţă din data de 7 septembrie a.c. a fost chemat înlocuitorul şi a fost numit alt preşedinte până se va clarifica situaţia dânsei. S-a hotărât ca domnul Daniel Verman să preia atribuţiile preşedintelui până la soluţionarea problemei. Dacă a fost trimisă în judecată, probabil că se vor schimba datele problemei”, a declarat Elena Roxana Almăşan, managerul Sanatoriului Techirghiol.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108