Milionarul Ion Grecu este executat silit din toate părțile
Milionarul Ion Grecu este executat silit din toate părțile
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFirmele milionarului Ion Grecu au dat faliment una după alta, iar imperiului unuia dintre cei mai bogați români s-a ruinat. Intrate în faliment, lichidatorii judiciari ai firmelor au organizat licitații pentru vânzarea activelor ce au aparținut cândva milionarului. O astfel de licitație va avea loc pe 30 octombrie a.c. și vizează vânzarea activelor societății Elcomex Agroindustrial SA. Vorbim despre Fabrica de Nutrețuri Combinate din comuna Nicolae Bălcescu, un siloz de 16.000 de tone, un depozit de materii prime, dar și mai multe echipamente, utilaje și mașini. Prețul de pornire al licitației este de circa 2,5 milioane de euro. În august a.c. a fost organizată o licitație și pentru vânzarea mai multe hectare de teren ale aceleiași societății.
Luni, 30 octombrie a.c., are loc o licitație în vederea vânzării unor active aflate în patrimoniul societății Elcomex Agroindustrial SA, firmă aflată în reorganizare judiciară, deținută de milionarul Ion Grecu. Fabrica de Nutrețuri Combinate (FNC) din comuna Nicolae Bălcescu este scoasă la licitație pentru 12.213.127 lei, circa 2,5 milioane de euro. Fabrica cuprinde, printre altele, și un siloz de 16.000 de tone, un depozit de materii prime de 700 de tone, un depozit produse finite 100 tone, un laborator de analize, birouri și alte anexe, dar și echipamentele laboratorului FNC, utilajele și mașini. Aceeași societate a rămas și fără 24 de loturi de teren extravilan situate tot în comuna Nicolae Bălcescu.
Elcomex Agroindustrial SA, firma milionarilor Grecu voia să ajungă să deţină cea mai mare fermă de capre din lume, ambiţie pentru care a înghiţit investiţii uriaşe, de zeci de milioane de euro. În 2016, societatea cu afaceri în producția de lactate obținute din lapte de capră, controlată de Ion și Camelia Grecu, a decis prelungirea cu un an de zile a liniei de credit în valoare de 12,5 milioane de lei, contractată de la CEC Bank.
locația activelor scoase la licitație
Compania constănțeană a fost înființată în 2004 și funcționa ca un business integrat, având în portofoliu 1.600 de hectare de teren arabil, un depozit de 16.000 de tone de cereale, situat în Constanța, o fabrică de nutrețuri concentrate și o fermă, pe care au inaugurat-o în 2012, cu un efectiv de peste 6.000 de capre din rasa Alpine, dar care urma să fie dublat în 2017 şi să devină, astfel, cea mai mare fermă de capre din lume. Investiția în agricultură, prin intermediul Elcomex Agroindustrial, s-a ridicat, în timp, la peste 30 de milioane de euro. În 2014, Elcomex Agroindustrial şi Elcomex IEA luau împreună un credit de 10 milioane de euro şi de la BRD, pentru finanţarea businessului agricol. Se pare, iată, că zecile şi sutele de milioane de euro care parcă uneori cad din cer nu sunt de ajuns pentru a performa într-o afacere. Ba chiar o pot falimenta, dacă nu sunt bine manageriaţi.
Tribunalul Constanţa a decis pe 27.04.2017 intrarea în insolvenţă a Elcomex Agroindustrial SA, iar trei bănci s-au înscris imediat la masa credală, după ce, anterior, cereau chiar ele insolvenţa firmei. „Admite cererea formulată de debitoarea S.C. ELCOMEX AGROINDUSTRIAL S.A. În temeiul art. 65 alin. 1 coroborat cu art. 38 alin. 1, art. 71 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. ELCOMEX AGROINDUSTRIAL S.A., cu sediul în comuna Nicolae Bălcescu. În temeiul art.66 alin.7 din Legea 85/2014, califică cererile de deschidere a procedurii formulate de creditorii S.C. UNICREDIT LEASING CORPORATION IFN S.A., BANCA COMERCIALĂ INTESA SANPAOLO ROMANIA SA şi BANCA TRANSILVANIA S.A. ca fiind declaraţii de creanţă. În temeiul art. 73 şi 45 alin. 1 lit. d coroborat cu art. 57 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, desemnează provizoriu, la cererea creditoarei Banca Transilvania SA, pe societatea profesională BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu o retribuţie fixă de 3.000 lei, fără TVA, precum şi o cotă variabilă de 10% din fondurile obţinute în beneficiul creditorilor, fără TVA”, se arată în minuta Tribunalului Constanţa.
Și Elcomex IEA SA se află în reorganizare judiciară
Pe 7 aprilie 2017, Tribunalul Constanţa declara insolventă şi Elcomex IEA, perla coroanei afacerilor derulate de milionarul Ion Grecu. Şi în acest caz, firma şi-a cerut singură falimentul, dar existau deja creditori care solicitau acelaşi lucru, astfel încât Banca Comercială Intesa Sanpaolo Romania SA, Eco Swiss SRL, Automatica SA şi Banca Transilvania au devenit imediat creditori.
Elcomex IEA SA Cernavodă este una din cele mai vechi şi mai cunoscute firme de construcţii din judeţul Constanţa. Firma lui Ion Grecu era unul din colaboratorii fideli ai Nuclearelectrica, Elcomex prestând aproape non-stop diverse servicii pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. Şi alte mari companii de stat, precum Transelectrica şi Metrorex, au angajat Elcomex IEA pentru variate servicii, valoarea totală a contractelor din bani publici depăşind 210 milioane de euro. Interesant este că, pentru o perioadă, în afacerea lui Grecu s-a aflat până şi Biserica Ortodoxă, acţionară în Elcomex IEA SA prin intermediul unei societăţi comerciale deţinute de Mitropolia Olteniei. Una peste alta, este de neînţeles prăbuşirea Elcomex IEA, în condiţiile în care firma primea și primește cu regularitate contracte de milioane de la stat.
Firma care deținea o fermă de calcani și-a cerut falimentul
Pentru cei care nu știu, familia Grecu a deținut în Corbu o fermă de calcani, realizată cu impresionanta sumă de 3 milioane de euro, bani europeni. Și societatea Elcomex Aqua SRL a înregistrat pe 14 martie 2019 un dosar la Tribunalul Constanța, prin care își cerea falimentul. Ion Grecu vorbea despre ferma sa de calcani de la Corbu încă din 2011, când anunţa investiţii de 4,5 milioane de euro, din care jumătate din fonduri europene, într-un proiect unic în ţară. Elcomex Aqua SRL a aplicat şi a primit finanţare europeană de 2.984.565 de euro pentru “construire fermă piscicolă marină în sistem recirculant”, iar în septembrie 2013 deja se perindau politicieni de seamă pe la Grecu pentru a se poza la ferma de calcani. Pe 29 septembrie 2013, ministrul Agriculturii de atunci, Daniel Constantin, însoţit de comisarii europeni Maria Damanski (pentru Piscicultură) şi Dacian Cioloş (pentru Agricultură), dar şi de ministrul Mediului, Rovana Plumb şi vicepremierul Liviu Dragnea, au vizitat ferma de calcani ridicată din bani europeni de Grecu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News