REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.3° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

OFICIAL: Până când vom fi nevoiți să purtăm măști în spațiile publice închise

OFICIAL: Până când vom fi nevoiți să purtăm măști în spațiile publice închise

Replica API 24 mai 2020 | 23:14 16272

Mulți români se întreabă până când vom fi nevoiți să purtăm măști de protecție atunci când mergem în spații închise, asta pentru că cei care nu sunt de acord cu purtarea lor nu sunt deloc puțini. Suntem obligaţi să purtăm masca în magazine, mijloace de transport sau la locul de muncă până pe 16 iunie, inclusiv.

Ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Afacerilor Interne, care prevede obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale şi la locul de muncă a apărut vineri seară în Monitorul Oficial şi stabileşte ca măsura să se aplice pe perioada stării de alertă, conform Mediafax.

Cum starea de alertă a fost instituită pentru 30 de zile, prin HG, începând cu 18 mai, suntem obligaţi să purtăm masca până cel puţin pe 16 iunie, când se împlineşte termenul de 30 de zile. Ulterior, dacă autorităţile vor considera necesar, starea de alertă va putea fi prelungită cu alte 30 de zile. Automat, va fi prelungită şi obligaţia purtării măştii în locurile amintite.

Dacă nu purtăm mască în magazin sau metrou, spre exemplu, putem fi sancţionat cu amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei, cu posibilitatea de a plăti jumătate din valoarea amenzii aplicate de poliţist (nu jumătate din minimul legal) în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal, notează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
O sa purtati botnita cat vrea plm, dup-aia treceti la nivelul urmator de protectie si veti purta burqa. Va meritati soarta popor de oi.
5
3
Bine spunea cineva: CRIZA ASTA SI MOLIMA NENOROCITA SCOT TOT CE E MAI RAU DIN OAMENI!
3
1
Uitati-va ce masuri se iau in tarile UE pentru ca viermii care ne conduc si pe care ii tot votati tot acolo se uita si fac ce fac aia.
10
5

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272