rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

OMS cere suspendarea la nivel mondial a vânzării de mamifere sălbatice vii pe pieţele alimentare

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut marţi suspendarea la nivel mondial a vânzării de mamifere sălbatice vii pe pieţele alimentare, din cauza riscului ridicat de transmitere la om a unor noi boli infecţioase, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Animalele, în special animalele sălbatice, sunt sursa a peste 70% dintre toate bolile infecţioase emergente la om, iar multe dintre aceste boli sunt cauzate de viruşi noi", a precizat OMS, într-un comunicat comun cu Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor şi Programul ONU pentru Mediu.

Transmiterea la om pe această cale a virusului COVID-19 este una dintre teoriile favorizate de experţii OMS. În raportul lor recent despre originile bolii, ei au subliniat că o piaţă din Wuhan, metropola chineză unde au fost raportate primele cazuri de coronavirus, pare să fi fost unul dintre cele mai importante puncte de răspândire a pandemiei, la sfârşitul anului 2019.

De atunci, boala s-a răspândit în întreaga lume şi a provocat peste 2,93 milioane de decese, potrivit unui bilanţ AFP publicat luni.

Pe lângă suspendarea vânzărilor, organizaţiile internaţionale solicită o îmbunătăţire a regulilor de igienă şi dezinfectare în aceste pieţe tradiţionale pentru a reduce atât transmiterea bolilor de la animale la oameni, cât şi riscul de contagiune dintre comercianţi şi clienţi.

Ele cer de asemenea o reglementare pentru a controla creşterea şi vânzarea de animale sălbatice destinate comercializării în pieţele pentru consum uman.

Organizaţiile solicită totodată instruirea inspectorilor veterinari pentru aplicarea acestor noi reguli şi consolidarea sistemelor de supraveghere pentru a detecta rapid noi agenţi patogeni şi a lansa campanii de informare şi conştientizare destinate comercianţilor şi clienţilor.

miercuri, 14 aprilie 2021537
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Mapamond
18 mai 00:00MapamondConflictul israeliano-palestinian: Cancelarul Angela Merkel şi-a exprimat solidaritatea cu Israelul

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, şi-a exprimat luni, în timpul unei convorbiri telefonice cu premierul...62

18 mai 00:00MapamondRusia: Procesul vizând clasificarea mişcării lui Navalnîi drept „extremistă“, amânat pentru 9 iunie70
18 mai 00:13MapamondRusia lansează un nou AVERTISMENT către NATO: 'Este teritoriul nostru, pământul nostru, noi suntem răspunzători'274
18 mai 00:00MapamondIsraelul spune că 3.150 de rachete au fost lansate din Gaza spre teritoriul său în ultima săptămână

Armata israeliană a transmis luni că, la o săptămână de la începerea bombardamentelor, militanţii palestinieni...60

18 mai 00:00MapamondCehia: Preşedintele Milos Zeman acuză Rusia de „prostie“72
18 mai 00:00MapamondFlota rusă a comunicat că a început monitorizarea unei nave britanice care a intrat în Marea Neagră57
18 mai 00:00MapamondErdogan către papa Francisc: Trebuie să se pună capăt masacrării palestinienilor de către Israel

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a lansat luni un apel la instituirea de sancţiuni internaţionale împotriva...70

18 mai 00:00MapamondONU: Violenţe israeliano-palestiniene: 42.000 de palestinieni din Gaza şi-au părăsit locuinţele66
18 mai 00:00MapamondCoronavirus: Ministrul rus al sănătăţii îi cheamă pe cetăţeni să se vaccineze pentru a evita valul trei al pandemiei73
18 mai 00:00MapamondIsrael: Doi morţi şi 167 de răniţi după prăbuşirea unor tribune într-o sinagogă din Cisiordania

Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa ca urmare a prăbuşirii duminică a unor tribune într-o sinagogă...66

18 mai 00:13MapamondOMS avertizează că poate urma o perioadă și mai grea pentru India, deși numărul cazurilor de Covid a scăzut447
18 mai 13:08MapamondCanalul Suez va fi lărgit pentru evitarea unui nou blocaj precum cel produs de nava Ever Given469
Vremea
16.1°16.1° - 16.5° luni, 17 mai 2021
ConstanțaUmiditate: 82%
Vânt: 3.88 m/s
Presiune: 1005 milibari

Loto
6/493369411124
5/401453121737
joker367825131
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 mai 18:57SportSolskjaer, Manchester United: randamentul echipei a fost afectat din cauza fanilor

Jucătorii lui Manchester United au fost afectaţi de protestele fanilor cu privire la proprietarul clubului, potrivit...70

18 mai 00:00SportVolei masculin: Sergiu Stancu a fost instalat în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României

Antrenorul campioanei Arcada Galaţi, Sergiu Stancu, a fost instalat, luni, în funcţia de selecţioner al echipei...62

18 mai 00:00SportDupă despărțirea de Panathinaikos Atena, noua destinație a lui Ladislau Boloni poate fi Belgia

Românul Ladislau Boloni, demis săptămâna trecută de Panathinaikos Atena, ar putea fi noul antrenor al echipei RFC...63

18 mai 00:00SportFotbal: Preşedintele Federaţiei germane şi-a oficializat demisia

Fritz Keller, preşedintele Federaţiei germane de fotbal (DFB), determinat să demisioneze în urma unui conflict cu...66

Local
18 mai 23:42LocalRESTO Constanta, eveniment pentru marea redeschidere HORECA – LITORAL 2021

“Marea redeschidere HORECA – LITORAL 2021” si “CUPA MAREA NEAGRA in Arta culinara” – un dublu eveniment de...708

18 mai 23:42LocalPrimăria Constanţa, precizări cu privire la combaterea ambroziei

Ținând cont că se apropie sezonul cald și se creează condiții propice de dezvoltare a ambroziei, plantă care...566

18 mai 23:42LocalIată ce lucrări edilitare se desfășoară în această săptămână la Constanța

392

18 mai 23:41LocalGospodării inundate în localitatea Măcin. Pompierii au intervenit. VIDEO

Urmare a precipitațiilor căzute în această după-amiază, pompierii militari din cadrul ISU Tulcea au fost...275

18 mai 23:41LocalCampanie de vaccinare anti-COVID: 94.656 de persoane, imunizate în ultimele 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) informează că, în...179

18 mai 23:42LocalAtenție, se oprește apa în localitatea Lumina!

RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, miercuri, 19 mai a.c., în intervalul orar 08.00 – 20.00, în...216

18 mai 23:43LocalTurişti salvaţi din apele Dunării

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au intervenit pentru salvarea a şase turişti, cinci...510

18 mai 23:43LocalAutoturism de lux căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră tulceni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea au descoperit un autoturism căutat de...355

18 mai 23:43LocalCampanie de donare de sânge în Năvodari

263

Politică
18 mai 23:13PoliticăLaura Vicol taxează incertitudinea în care sunt ţinuţi elevii: 'Cîțule, Cîmpeanule, chiar nu puteți pune capăt acestei bătăi de joc?'

Laura Vicol, deputat PSD, critică starea de incertitudine în care sunt menţiuni elevii din Bucureşti şi părinţii...423

18 mai 23:13PoliticăKlaus Iohannis a promulgat șase legi

Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 222/2020 privind prorogarea...595

18 mai 23:14PoliticăMarcel Ciolacu: Exclus să susţinem un Guvern minoritar PNL

498

Interviuri
27 mar 23:46InterviuriANCA NEDEA PAVEL: Noi, operatorii ECONOMICI, ne simțim AGRESAȚI și HĂITUIȚI! VIDEO

Anca Nedea Pavel, directorul Organizației Patronale Mamaia - Constanța, a acordat un interviu cotidianului Replica de...5245

13 mai 23:56InterviuriINTERVIU, PARTEA A DOUA! CHIȚAC face ORDINE în STAȚIUNE: FĂRĂ porumb fiert și ȘHAORMA, PE FALEZA din MAMAIA

În prima parte a interviului acordat de Vergil Chițac cotidianului Replica de Constanța, primarul Constanței a...13723

11 mai 00:04InterviuriVIDEO! INTERVIU cu primarul Vergil CHIȚAC! Ce planuri are pentru bulevardul MAMAIA

54314

9 apr 00:06InterviuriCristina DUMITRACHE: Nu știm la ce să ne AȘTEPTĂM de la Guvernul PNL! Video

Parlamentarul Cristina Dumitrache se află, pentru al patrulea mandat, în Camera Deputaților, reprezentând interesele...2620

2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...4319

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

4080

Monden
18 mai 00:00MondenJane Seymour și-a descoperit o nouă vocație: s-a apucat de croitorie în pandemie

Jane Seymour, 70 de ani, și-a descoperit o nouă vocație de când a plecat din SUA în Irlanda: s-a apucat de...69

18 mai 00:00MondenReprezentanta Mexicului a fost încoronată Miss Univers 2021

Andrea Meza, reprezentanta Mexicului, a fost încoronată Miss Univers 2021 duminică seară în Statele Unite, la...66

18 mai 00:00MondenPrinţul Harry afirmă că a părăsit Marea Britanie pentru a „rupe ciclul“ suferinţei în familia sa

62

18 mai 00:00Monden„Spiral“, al nouălea film din franciza „Saw“, a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american

Filmul horror american "Spiral", cel de-al nouălea lungmetraj din franciza "Saw", a debutat pe primul loc în...69

18 mai 00:11MondenNegocieri pentru crearea unui nou colos media: concurență serioasă pentru Netflix

Operatorul american de comunicaţii mobile AT&T discută cu Discovery combinarea activelor lor în domeniul...521

18 mai 00:11MondenRoxana Nemeș, colaborare cu Whats’ UP după întoarcerea de la Survivor 2021

487

Mapamond
Sănătate
18 mai 00:00SănătateCum înlocuiești zahărul cu îndulcitori naturali, în rețetele preferate

Poți folosi îndulcitori naturali dacă suferi de diabet, dacă ești la dietă sau dacă, pur și simplu, vrei să...67

18 mai 00:00Sănătate3 rețete pentru copiii cu intoleranță la gluten

Intoleranța la gluten nu înseamnă renunțarea la mâncăruri savuroase. Iată câteva exemple de preparate gustoase,...58

18 mai 00:00Sănătate9 alternative sănătoase la chipsurile din cartofi

59

18 mai 00:00SănătateDe câte proteine ai nevoie zilnic?

Proteinele sunt o parte esențială a dietei, deoarece oferă aminoacizi de care organismul are nevoie pentru a...71

18 mai 00:00SănătateDieta fără grăsimi sau dieta fără carbohidrați: care este mai puțin calorică?

Un studiu realizat de National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases a încercat să afle care dietă...67

18 mai 00:00SănătateCifoza: cauze, simptome, tratament

Cifoza reprezintă o curbare exagerată spre față a coloanei vertebrale. care apare mai frecvent la femei, din mai...63

18 mai 00:00SănătateCând e cel mai bine să te cântărești: ce influențează greutatea

Unul dintre cele mai frustrante sentimente este să nu observi nicio schimbare pe cântar, deși depui eforturi de...61

18 mai 00:00SănătateReguli pentru un somn odihnitor, fără să iei medicamente

Insomnia este una dintre cele mai grave și neplăcute afecțiuni, cu efecte nocive asupra întregului organism. Poate...65

18 mai 00:00SănătateSănătatea creierului depinde de factori modificabili

80

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT