REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.3° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Orban, despre neconstituţionalitatea OUG cu purtarea măştii: CCR a profitat de o chichiţă procedurală

Orban, despre neconstituţionalitatea OUG cu purtarea măştii: CCR a profitat de o chichiţă procedurală

Replica API 18 februarie 2022 | 00:00 455

Fostul premier Ludovic Orban a afirmat, joi, referitor la decizia privind neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă prin care se instituia obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţii deschise, că nu au fost cercetate de către Curtea Constituţională împrejurările complete, iar CCR s-a folosit de "chichiţe procedurale", menţionând că, în calitate de prim-ministru, a îndeplinit procedura de a solicita avizul Consiliului Legislativ pentru această ordonanţă, scrie Agerpres.

Ludovic Orban

"Dacă vă aduceţi aminte, la şedinţa în care OUG a fost adoptată a participat preşedintele României, care a anunţat un set de măsuri care erau incluse în proiectul ordonanţei de urgenţă. Noi am solicitat avizul Consiliului Legislativ, deci am îndeplinit procedura de a solicita, iar obiceiul meu ca premier, atunci când adoptam acte normative pentru care nu aveam avizul Consiliului Legislativ sau avizul CES, era că se adoptă sub rezerva însuşirii punctului de vedere emis de Consiliului Legislativ. Părerea mea e că nu au fost cercetate de CCR împrejurările complete şi că decizia a fost dată aşa cum au fost date şi cele două decizii prin care autorităţile din România au rămas fără niciun fel de instrument la dispoziţie pentru a putea proteja sănătatea populaţiei", a declarat Orban, liderul partidului Forţa Dreptei.

El a explicat că avizul Consiliului Legislativ, care a venit ulterior, a fost favorabil.

"Curtea Constituţională a profitat de această chichiţă procedurală pe care nu au studiat-o. Dacă ar fi studiat, nu ar fi declarat neconstituţionalitatea", a adăugat Orban.

Fostul premier a susţinut că nu îl deranjează decizia CCR în privinţa efectului, ci faptul că nu au fost cercetate cu atenţie condiţiile de adoptare a ordonanţei.

"Pe de altă parte, au trecut doi ani, toţi cetăţenii României au putut să afle orice înseamnă acest virus, cum se transmite, am trecut prin şiruri de restricţii, practic au fost puse la dispoziţia cetăţenilor români dozele de vaccin pentru a se putea vaccina, fiecare, în funcţie de responsabilitatea individuală, ştie ce are de făcut şi ştie să se protejeze. Din punctul meu de vedere, este momentul să revenim la o viaţă normală, să renunţăm la restricţii şi chiar să punem punct stării de alertă. Ca atare, decizia CCR, ca şi efect, nu mă deranjează, ce mă deranjează este că nu au cercetat cu atenţie condiţiile de adoptare a OUG, pentru că, dacă ar fi făcut lucru respectiv, nu ar mai fi declarat-o neconstituţională", a adăugat Orban.

Ordonanţa nu reglementa doar purtarea măştii, ci şi telemunca, închiderea şcolilor şi funcţionarea online şi a fost adoptată în vârful valului 2 al pandemiei, a subliniat Ludovic Orban.

Marţi, Curtea Constituţională a constatat că este neconstituţională Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 192/2020 prin care se instituia, printre altele, obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Betivane culca te ca vorbesti aiurea
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272