REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Penele de curent au durat anul trecut 290 de minute/consumator în medie

Penele de curent au durat anul trecut 290 de minute/consumator în medie

Replica API 18 iulie 2017 | 00:00 256

ANRE: Unele instalații au peste 35 de ani vechime

ANRE: Unele instalații au peste 35 de ani vechime

Românii s-au confruntat anul trecut cu pene de curent care au însumat, în medie, 290 de minute per consumator, în condițiile în care o mare parte a instalațiilor sunt mai vechi de 35 de ani, se arată într-un raport al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), scrie Agerpres.

Totuși, față de anul anterior, se constată o îmbunătățire cu 6% a valorii indicatorului SAIDI, adică numărul de minute de întreruperi neplanificate (pene de curent) pe an per client. În 2012, SAIDI a avut o valoare medie de 629 de minute, potrivit Raportului ANRE privind realizarea indicatorilor de performanță pentru serviciile de transport, de sistem și de distribuție a energiei electrice și starea tehnică a rețelelor electrice în 2016.

La nivel de țară, cele mai puține întreruperi sunt în cazul distribuitorului E-Distribuție Muntenia, cu 172 de minute per consumator, urmat de E-Distribuție Dobrogea — 217 minute, SDEE Muntenia Nord — 240 de minute, E-Distribuție Banat — 245 de minute, SDEE Transilvania Nord și SDEE Transilvania Sud — câte 298 de minute, Distribuție Oltenia — 330 de minute, Delgaz Grid — cu 438 de minute.

Un alt indicator important privind continuitatea serviciului de alimentare cu energie electrică îl reprezintă SAIFI pentru întreruperi neplanificate, respectiv numărul de întreruperi per client. Anul trecut, indicatorul a avut o valoare medie pe țară de 3,83 întreruperi/client, cu 9% mai scăzută decât în 2015. În 2012, SAIFI a fost de 5,5 întreruperi.

De data aceasta, ordinea distribuitorilor este diferită. Pe primul loc este SDEE Transilvania Sud, cu 1,66 întreruperi, Distribuție Oltenia — 2,69 întreruperi, Delgaz Grid — 3,29, E-Distribuție Muntenia — 3,46, E-Distribuție Banat — 3,84, E-Distribuție Dobrogea — 5,13, SDEE Transilvania Nord — 5,69 și SDEE Muntenia Nord — cu 6,03 întreruperi per client.

"Referitor la starea rețelelor electrice, atât ale operatorului de transport al energiei electrice, cât și ale operatorilor de distribuție, se constată că o mare parte a instalațiilor aflate în prezent în funcțiune au durata de funcționare îndelungată, preponderent mai mare de 35 de ani. Se poate constată că doar o mică parte din totalul capacităților energetice aflate în gestiunea operatorilor de rețea a fost reabilitată sau modernizată", spun reprezentanții ANRE în concluziile raportului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108