REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
17° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Peste 300 de constănțeni au răspuns chestionarului online despre viitorul orașului

Peste 300 de constănțeni au răspuns chestionarului online despre viitorul orașului

Replica API 23 noiembrie 2020 | 19:14 1776

Chestionarul online inițiat de Primăria Municipiului Constanța cu tema „Orașul în care vreau să trăiesc”, lansat și derulat în perioada 14-23 noiembrie 2020 prin intermediul paginii de web a Primăriei, a făcut parte din manifestările dedicate celebrării Zilei Dobrogei și are ca obiectiv general consolidarea dialogului instituțional cu cetățenii; a fost avut în vedere, ca obiectiv particular, colectarea de propuneri din partea locuitorilor municipiului Constanța privind îmbunătățirea calității vieții acestora și valorizarea patrimoniului orașului.

La prima întrebare, „Ce măsuri și acțiuni pot conduce la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor municipiului Constanța?”, constănțenii au indicat, în special, problemele zilnice cu care se confruntă.

Principala nemulțumire a cetățenilor este legată de curățenie. Oamenii își doresc un oraș curat, verde, fără animale abandonate și cu multe zone de promenadă.

Alte probleme semnalate au fost generate de:

- lipsa locurilor de parcare;

- nevoia de noi terenuri de sport în aer liber;

- racordarea la utilități a tuturor gospodăriilor;

- asfaltarea integrală a tramei stradale.

Constănțenii au menționat și nevoia de depolitizare a instituțiilor publice esențiale pentru viața socială a comunității: școli, spitale, aparat administrativ etc., precum și nevoia de transparență a activității instituțiilor publice: publicarea tuturor cheltuielilor și a contractelor derulate, digitalizarea serviciilor publice – realizarea de baze de date comune sau interconectate între instituții, depunerea declarațiilor online etc.

De asemenea, oamenii simt nevoia unei mai bune comunicări a autorității publice locale cu cetățenii.

Răspunsurile la cea de a doua întrebare, „Care sunt proiectele și programele urgente privind valorizarea mai eficientă a patrimoniului municipiului Constanța?”, au scos în evidență necesitatea prioritară a transformării orașului de la malul mării într-un oraș cu adevărat turistic. „Conservarea fiecărui milimetru de istorie” este una dintre soluțiile propuse de un respondent, în timp ce alți cetățeni propun eficientizarea taxelor portuare, introducerea de facilități pentru vizita navelor de croazieră, transformarea centrului vechi în zonă exclusiv pietonală sau construirea de piste de biciclete ca metodă de transport alternativ.

„Patrimoniul municipiului Constanța este format din două componente. Prima este patrimoniul antic, unic în Europa. O a doua componentă o reprezintă arhitectura Art Deco. Constanța este, după București, al doilea oraș în ceea ce privește arhitectura Art Deco. Un program de valorificare și conștientizare a acestui patrimoniu nu există în momentul de față”, notează un alt constănțean.

În privința celei de-a treia întrebări, „Ce programe și acțiuni pot fi inițiate, în perspectivă, de către Primăria Municipiului, pentru a transforma Constanța într-un oraș care să vă facă mândri că locuiți în el?”, constănțenii s-au dovedit inventivi și prolifici, iar propunerile și soluțiile acestora acoperă o gamă largă de domenii.

Constănțenii menționează, printre altele, reabilitarea zonei costiere și a zonei pietonale Ștefan cel Mare, realizarea unei hărți interactive prin care cetățenii pot semnala primăriei problemele care apar în oraș, construirea unei promenade extinse care să se întindă de la Cazinoul din zona peninsulară până la Cazinoul din Mamaia, dar și exploatarea sistemică și creativă a acestui spațiu multicultural și multietnic prin proiecte culturale, economice și turistice de impact.

Oamenii își doresc, de asemenea, mai multe spitale, mijloace de transport în comun electrice, precum și îmbunătățirea cadrului legal care să permită restaurarea tuturor clădirilor de patrimoniu.

Propunerile venite de la cetățeni vor fi analizate și luate în calcul în stabilirea programelor de acțiuni privind dezvoltarea sustenabilă a orașului Constanța.

„Dezvoltarea armonioasă și durabilă a unui oraș implică necesitatea unui parteneriat real între administrația publică locală și cetățeni, între toți actorii locali care pot contribui la bunăstarea locală. Vom multiplica instrumentele de comunicare reală între Primărie și cetățenii municipiului Constanța, exploatând în acest sens toate oportunitățile și generând, de asemenea, noi căi de comunicare directă cu cetățenii municipiului nostru“, au declarat reprezentanții Primăriei Constanța.

A.F.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Zona constanta sa ramina o arie a turismului cultural iar NEVARSEA si toate zgomotele chipurile muzicale si stridente sa se mute la Mamaia.Trebuiesc trei linii de metrou suspendat pe traseiele Navodari ,Ovidiu Tomis Nord ,GARA ,ZONA CET;apoi Pescarie Bdul. Mamaia ,gara,Basarabi si Tuzla, Eforie,Agigea,gara, Baba-Novac.Tranvaie pe Soveja,Aurel Vlaicu.Navodari,Mamaia,Lapusneanu,Gara,Zona Farul,Poarta 6.Sa se construiasca un teatru national,sa reapara teatrul de revisata, sala de sport,bazin de inot si arena de tenis.Sunt de acord si cu celelalte propuneri.Aceste lucruri se pot face in timp.
1
0
problema parcarilor d-l actual primar o trece pe planul 7.
1
0
Nu le pasa pt ca stiu ca daca si-ar spune parerea oricum.nu se schimba nimic. Si ca daca pana acum au fost angajati pilele lui fagadau acum sunt angajate pilele si prietenii lui chitac. Uita-te la cultura este angajat prietenul lui chitac,dorin popescu. Pt ce sa-ti mai spui parerea ca oricum nu se va intampla nimic. Doar dupa 2 luni chitac si-a pus oamenii in cap.
3
0
300 din aprox 300.000 e ceva deosebit, constantenilor nu le pasa si nu o sa le pese niciodata de nimic , mai putin cluburi, baruri, restaurante si blocuri.. fix de primaria constanta li se rupe si chestionarele lor
7
1
Sper sa noul primar sa-si indrepte atentia si catre cartierul Veterani. Suntem platitori de impozite si avem dreptul la utilitati.
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272