REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Peste 460 de lucrători umanitari au fost în 2021 victime ale atacurilor, 140 dintre ei fiind ucişi

Peste 460 de lucrători umanitari au fost în 2021 victime ale atacurilor, 140 dintre ei fiind ucişi

Replica API 15 august 2022 | 00:00 1213

Mai mult de 460 de lucrători umanitari au fost anul trecut victime ale unor atacuri în timp ce-şi desfăşurau activitatea, dintre aceştia 140 fiind ucişi, cel mai ridicat bilanţ după anul 2013, a anunţat vineri, la Geneva, Oficiul ONU de Coordonare a Afacerilor Umanitare (OCHA), potrivit agenţiilor DPA şi EFE.

Cu excepţia a doi dintre cei ucişi, ceilalţi erau lucrători naţionali ai organismelor locale şi internaţionale, a declarat purtătorul de cuvânt al OCHA, Jens Laerke, instituţie care coordonează răspunsul global de urgenţă la crizele umanitare, citează Agerpres.

Majoritatea au murit prin împuşcare, a doua cauză a deceselor lucrătorilor umanitari fiind bombardamentele de aviaţie sau de artilerie, iar majoritatea victimelor au fost în Siria. Alţi 203 lucrători umanitari au fost răniţi şi 117 sechestraţi în timp ce erau în exerciţiul funcţiunii.

De la începutul anului în curs, alţi 168 de lucrători umanitari au fost atacaţi în timp ce încercau să distribuie ajutoare umanitare, 44 dintre ei pierzându-şi viaţa.

Ţările cele mai periculoase pentru lucrătorii umanitari sunt Sudanul de Sud, Afganistan şi Siria.

''Nevoile umanitare nu au fost niciodată atât de importante şi personalul umanitar este nevoit să lucreze în medii tot mai periculoase'', a spus purtătorul de cuvânt citat.

Ziua mondială a ajutorului umanitar este marcată în fiecare an pe 19 august, dată aleasă pentru comemorarea atentatului cu bombă asupra sediului ONU din Irak în 2003, soldat cu moartea de 22 de lucrători umanitari, printre care şi înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, brazilianul Sergio Vieira de Mello.

ONU a decis să lanseze o campanie de sensibilizare pe reţelele de socializare asupra acestei teme, sub sloganul #ToţiUnPopor, în semn de recunoştinţă pentru activităţile umanitare, care adesea sunt efectuate de voluntari.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108