REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Pirtea (PNL): 64% dintre mandatele din Educaţie, după Revoluţie, au fost de la PSD

Pirtea (PNL): 64% dintre mandatele din Educaţie, după Revoluţie, au fost de la PSD

Replica API 26 mai 2020 | 00:00 1010

Deputatul PNL Marilen Pirtea a subliniat, luni, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Educaţiei, că 64% dintre mandatele de ministru al Educaţiei a fost ocupate, de la Revoluţie până în prezent, de reprezentanţi ai PSD, el considerând acest lucru 'deziluzionant' şi că 'efectele vor fi resimţite multă vreme'.

"Acum ţipă unii lideri de stânga că PNL a lăsat ţara fără educaţie. Unii dintre ei au fost stâlpii abramburismului în educaţie. Trebuie să setăm corect cadrul în care se aflăm. Ne aflăm în context pandemic şi primim o moţiune pentru un ministru care a fost relativ recent instalat în funcţie, care nu a fost pregătit pentru ceea ce niciunul dintre noi nu putea anticipa. Suntem într-o situaţie a unei lebede negre. Un eveniment este definit ca o lebădă neagră dacă îndeplineşte trei condiţii simultan: are impact extrem şi nimic nu prevestea posibilitatea apariţiei sale, produce efect puternic, adesea catastrofal, şi în ciuda caracterului său extrem, după apariţia şi producerea efectelor sale, analizând situaţia la rece, evenimentul poate părea previzibil, explicabil. Da, pandemia ne-a luat prin surprindere, mai rău decât ne-a luat prin surprindere zăpada iarna an de an", a spus Pirtea la dezbaterea moţiunii.

Marilen Pirtea a atras atenţia că domeniul educaţiei trebuie lăsat pe mâna specialiştilor.

"Haideţi să ne reîmprospătăm puţin memoria! Statisticile spun că, din cei 26 miniştri ai Educaţiei din cele 30 de mandate de la minister, în cei 30 de ani de la Revoluţie, rotunjind, 64% din mandatele de ministru al Educaţiei au fost ocupate de reprezentanţi PSD, adică un ministru în medie pe an, 64% din mandate reprezentând conducerea PSD în domeniul Educaţiei. Deziluzionant! Efectele le vedem astăzi şi le vom resimţi multă vreme de acum încolo. Acest domeniu, trebuie spus o dată pentru totdeauna - trebuie lăsat pe mâna specialiştilor.(...) Daţi Educaţiei 10 ani fără nicio ingerinţă politică!", a evidenţiat Pirtea, scrie Agerpres.

Moţiunea simplă este intitulată "Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional - PNL a creat România NeEducată" şi este semnată de 93 de deputaţi de la Pro România şi de la PSD. Votul va fi dat miercuri.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Analiza cu cei care au dus de rapa invatamantul romanesc ar trebui sa fie mult mai profunda, intrucat, doar astfel s ar putea vedea legaturile ce au existat intre partide. Bunoara doctoratele obtinute prin plagiat de politicieni, politisti, alti functionari ai statului, care pe langa imbogatirea CV-ului le-au facilitat obtinerea de sporuri la salariu. Aceasta poate este cea mai mare pata pe invatamantul romanesc si indraznesc sa spun razbunarea elenei ceausescu. Personal, cred ca Andrei Marga a fost singurul ministru care a avut o viziune asupra invatamnatului , dar i s au pus rapid etichete
0
0
Bravo PSD. PNL sa nu OUT.
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108