REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Predoiu: Ideea centrală a guvernării Ponta este mascarea realității

Predoiu: Ideea centrală a guvernării Ponta este mascarea realității

Replica API 8 mai 2015 | 20:00 189

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, joi, că ideea centrală a guvernării Ponta este "mascarea realității" pentru obținerea unei "imagini machiate a personajului politic Victor Ponta".

Predoiu a precizat că-și plasează declarația politică sub titlul "Lumea lui Ponta față-n față cu realitatea".

"După trei ani de regim Victor Ponta, este limpede pentru orice observator neutru faptul că ideea centrală a guvernării Victor Ponta este mascarea realității pentru obținerea cu orice preț a unei imagini machiate a personajului politic Victor Ponta. Ponta a ajuns la putere fără o idee clară despre ce societate vrea să construiască, despre ce fel de economie vrea să construiască. Și, din această cauză, improvizația a fost și rămâne metoda sa de guvernare", a declarat prim-vicepreședintele PNL.

Cătălin Predoiu a adăugat că, prin ultimele sale acțiuni, premierul Ponta dorește să-și proiecteze "o imagine de luptător contra evaziunii fiscale, o imagine de liberal în politica taxelor, o imagine de promotor al României în lume", realitatea fiind însă "diferită".

"În lumea lui Ponta, românii o duc mai bine, în realitate, puterea de cumpărare a salariilor și pensiilor a crescut nesemnificativ, doar cu câteva procente în timpul regimului său. În lumea lui Ponta, economia crește. În realitate, investițiile publice totale au scăzut cu 7,9% în 2013 și 3,5% în 2014. Cauza acestei situații este reducerea cheltuielilor de capital, a investițiilor din buget cu 7,5% în 2013 și 4,6% în 2015", a afirmat prim-vicepreședintele PNL.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108