REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Presupusul criminal din Ploiești era căutat de polițiști, dar el se distra la mare!

Presupusul criminal din Ploiești era căutat de polițiști, dar el se distra la mare!

Replica API 10 august 2016 | 00:41 334

Cel mai căutat bărbat al momentului, Vasile Pascale, individul suspectat că ar fi comis crima din Ploiești, își făcea de cap la mare! Polițiștii din Prahova au aflat că acesta se distrează pe litoral și au pornit, marți, 9 august, pe urmele lui. Însă, n-au mai ajuns până în Constanța, întrucât Pascale făcea cale întoarsă. Acesta s-a intersectat cu oamenii legii pe drum. Bărbatul a fost reținut și propus spre arestare.

Pe 4 august, chiar în ziua în care ar fi omorât-o pe Tatiada T (43 de ani, din Ploiești), Vasile Pascale a postat pe facebook o fotografie de la mare. Imediat după ce a comis gestul, acesta a luat drumul distracției, fără nici un fel de remușcări. Și-a făcut de cap la Mamaia, până marți, 9 august, când a decis să părăsească litoralul. Între timp, polițiștii din Prahova erau pe urmele lui. N-au mai ajuns până în Constanța, pentru prinderea individului, întrucât s-au interesctat pe drum. „Am plecat după el în Mamaia. Auzisem că-i acolo, postase o fotografie pe facebook, poate să inducă și-n eroare organele de cercetare penală. N-am mai ajuns până în Mamaia, ne-am intersectat pe drum, dar n-aș putea să vă spun exact unde, dacă în județul Constanța, Ialomița sau în altă parte, cum ar fi Drajna. Bărbatul a fost reținut de polițiștii din Parhova și propus spre arestare preventivă“,a declarat, pentru Replica, Florentina Ilioiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Potrivit lui Ilioiu, individul nu și-a recunoscut fapta.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108