REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
14.3° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Profesorii mai au de așteptat! Noua lege a salarizării încă nu e gata, deși termenul era 15 iulie

Profesorii mai au de așteptat! Noua lege a salarizării încă nu e gata, deși termenul era 15 iulie

Victor ROTARU 17 august 2023 | 00:00 1234

Greva din educație începută pe 22 mai și suspendată luni, 12 iunie a.c., pare să nu fi avut un rezultat bun. După aproape 3 săptămâni de negocieri între sindicaliști și guvernanți s-a găsit o soluție de mijloc, cele două părți căzând la un comun acord. Dacă la sfârșitul protestelor mai mulți profesori erau nemulțumiți de decizia sindicaliștilor care au acceptat o ofertă ceva mai mică față de cea cerută, iată că într-un final cadrele didactice s-au întors la catedră, pentru a încheia situația școlară a elevilor. Cu toate acestea, se pare că problemele, de fapt, nu s-au rezolvat, întrucât Ministerul Muncii nu a reușit să scrie proiectul noii legi a salarizării, proiect care trebuia să fie depus pe 15 iulie a.c., așa cum a promis.

Profesorii mai au de asteptat! Noua lege a salarizarii inca nu e gata, desi termenul era 15 iulie

După 3 săptămâni de grevă, profesorii au căzut la un acord cu Guvernul referitor la noua legea a salarizării, întorcându-se pe 12 iunie înapoi la catedre. Au trecut mai bine de 2 luni de la acel moment, iar reprezentanții ministerului Muncii aveau de întocmit și publicat proiectul legii salarizării, încă de pe data de 15 iulie, fapt ce nu s-a întâmplat până în acest moment: „Guvernul a întârziat cu publicarea unui proiect. Din ce înțelegem, din informațiile transmise de ministerul Muncii, proiectul nici măcar nu este scris, astfel încât el să fie publicat, pus în dezbatere, discutat cu sindicatele, ca mai apoi să fie trimis la Parlament și adoptat. Proiectul nu a fost nici măcar publicat pe site, proiectul probabil nu a fost nici măcar scris, finalizat, deși acest lucru trebuia să fie făcut până la 15 iulie. În acest context, în mod evident se va întârzia cel puțin o lună, a trecut deja și 15 august, nu 15 iulie. A trecut peste o lună de la termen, deci noua lege a salarizării nu va putea fi adoptată decât prin octombrie, noiembrie. Asta dacă zilele acestea ministerul Muncii publică proiectul. Asta înseamnă că mărirea salariilor profesorilor va întârzia, asta dacă va exista. Există riscul ca profesorii să nu primească nimic.” a transmis Ariana Dudună, Președintele Asociației Elevilor din Constanța.

Profesorii mai au de asteptat! Noua lege a salarizarii inca nu e gata, desi termenul era 15 iulie

Ariana Dudună: Guvernul nu lucrează eficient

Cu toate că au semnat un angajament, reprezentanții Guvernului au întârziat să redacteze proiectul legii salarizării, nu că ar fi o noutate, însă, chiar dacă profesorii și-ar dori să facă iar grevă, nu o mai pot face, întrucât la finalul grevei a fost semnat un contract colectiv de muncă, iar timp de 2 ani nu se mai poate relua greva: „Guvernul nu lucrează eficient. Nu mă pot pronunța dacă este o întârziere intenționată sau nu. Poate fi, să întârzie special pentru că nu vor să mărească salariile profesorilor. Vorbim de o situație clară. Vorbim de o întârziere voită, care este un lucru grav, fie de o întârziere involuntară care ne arată cât de ineficient este Guvernul. Profesorii nu mai pot face grevă, pentru că au semnat contractul colectiv de muncă. În următorii 2 ani nu se mai poate relua greva.” a încheiat Președintele Asociației Elevilor din Constanța. 

Conform Ordonanței de urgență nr 57/2023, Guvernul trebuie să crească salariile de bază din Învățământ cu 1.300 de lei brut din luna iunie pentru cadrele didactice și didactice auxiliare și cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic. De asemenea, ordonanța prevede că, de la 1 ianuarie, salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie, precum și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă.

„Art. III – (2) Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari.

(3) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024.”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
o minora an alfabeta de la o asociatie de elevi isi da cu parerea despre legea salarizarii si activitatea guvernului, iar replica o preia. Asta e stirea de fapt ?
2
0
Taiati pensiile speciale la magistrati si judecatori, reduceti salariile de 20.000 lei si pensionati-i la 65 de ani. Sunt niste profitori ordinari care judeca stramb si iti trantesc o sentinta prin care maresc nedreptatea facuta de institutiile statului. De asa dreptate sa aveti si voi parte toata viata. Dupa ce ca muncim noi ca sa va imbuibati voi, mai va bateti joc cu sentintele pe care ni la dati. Sunteti inamovibili nu ?
4
2
Sânt multi analfabeți in guvern În r*mânia sărăcia pleacă de la politicieni multi habar nau sânt multi paraziti
8
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468