REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

PUTE pe plaja din Eforie! ABALD zice că e de la alge, nu de la vreo deversare în mare

PUTE pe plaja din Eforie! ABALD zice că e de la alge, nu de la vreo deversare în mare

Replica API 3 octombrie 2016 | 00:03 525

Autorităţile s-au spălat rapid pe mâini de situaţie

Autorităţile s-au spălat rapid pe mâini de situaţie

Situaţie deranjantă la Eforie: mai mulţi localnici se plâng de un miros insuportabil venind din mare. Oamenii suspectează că situaţia ar fi cauzată de o deversare de la o navă. „Efectele deversărilor în Marea Neagră! Apa este pur şi simplu infectă! Cineva îşi asumă? Share să se vadă în toată ţara” - este descrierea înregistrării video postată pe Facebook. Contactaţi de reporterii „Replica”, reprezentanţii Administraţiei Bazinale Dobrogea Litoral au declarat: „Nu este neapărat o deversare. Ca să spunem că e o deversare sau să spună cineva, trebuie să aibă nişte probe”.

„De exemplu, noi la Constanţa am avut nişte probe de apă. Laboratorul nostru mobil s-a deplasat la faţa locului, au prelevat probe, iar după-amiaza am ştiut despre ce este vorba, din primele analize. Mirosul de pe plajă se poate resimţi şi de la scoici, care intră în putrefacţie şi sunt aduse de ape - e un fenomen natural, dar şi de la alge, care intră şi ele în putrefacţie pentru că este o temperatură foarte ridicată”, a declarat, pentru „Replica”, Marieta Iorga, purtător de cuvânt al ABADL.

O situaţie asemănătoare a fost semnalată şi la Constanţa, în cartierul Faleză Nord, când proprietarii din zonă s-au plâns de mirosul insuportabil care venea din mare. Ei dădeau vina pe RAJA, care a eliminat suspiciunile aduse, explicând faptul că nu deţine în zonă nici o instalaţie de evacuare a apelor uzate, ci doar o conductă pentru ape pluviale cu diametrul de 600 de mm.

Revenind la situaţia din Eforie, ca urmare a discuţiei, inspectorii ABADL s-au deplasat la faţa locului. Astfel, au precizat aceştia, pentru zona delimitată dintre Agigea şi Eforie Nord, concluzia a fost: „Sunt alge în apă. Algele care intră în putrefacţie au un miros foarte neplăcut. Sunt alge, nu sunt dejecţii, nu sunt ape menaje, deci cauza este naturală”, a precizat Marieta Iorga.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108