REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Putin a semnat o lege ce facilitează obținerea cetățeniei ruse pentru străinii care se înrolează în armată

Putin a semnat o lege ce facilitează obținerea cetățeniei ruse pentru străinii care se înrolează în armată

Replica API 24 septembrie 2022 | 00:00 825

Președintele rus Vladimir Putin a semnat sâmbătă o lege care le va facilita străinilor angajați în armata Rusiei obținerea cetățeniei, informează CNN.

Potrivit acestei legi, publicate sâmbătă pe portalul de informații juridice (monitorul oficial rus, n.r.), străinii care servesc în armata rusă pot acum să solicite cetățenia fără a mai prezenta un permis de ședere, așa cum era necesar anterior.

Concret, străinii care au semnat un contract cu Forțele armate ruse pentru cel puțin un an vor fi eligibili pentru această procedură, potrivit amendamentelor aduse legii privind „Cetățenia Federației Ruse”.

Măsura vine după ce Putin a anunțat săptămâna aceasta o „mobilizare parțială”, în condițiile în care Moscova încearcă să își refacă forțele armate epuizate după contraofensiva de succes a Kievului.

Măsura este de asemenea menită să schimbe amploarea invaziei ruse, de la o ofensivă dusă în mare parte de voluntari la una care implică o mai mare parte a populației, scrie hotnews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Auzi ba Putine,banditule,teroristule.Hai ca ma inrolez si eu.Da mai intai trimite-mi in Romania 1 tona de hartie cu viza de cetatean rus ca nu am cu ce sa ma sterg dupa ejectie.
2
0
nu nu va mai alege decat dracu
1
1
Sa va intoarceti cu bine! Va asteptam inapoi in Romania, rusofililor din AUR si SOS. Duceti-va si ajutati Mama Rusie sa se apere de "nazistii" ucraineni. Nenea Putin asta e cel putin la fel de smecher ca Napoleon. Cel putin au aceeasi inaltime. Ha ha ha ha ha ha hah ahhahahahahahahahhahahahhhahahahahahhahahahahhahahahahahahhaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaahahahahhhahahahahahhaahahhahaahahhahahahahahahhaahahhahaahahhahahahahahahhaahahhahaahahhahahahahahahhaahahhahaahahhahahahahahahhaahahhahaahahhahahahahahahhaahahhahaahahhahahahahahahhaahahhahaahahhahahahahahahhaahahhahaahahhahahahahahahhaahahhahaaha
7
2
acum e momentul pentru iubitorii de rusi sa-si arate dragostea fata de muscali
6
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108