REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Raport ONU: Oamenii risipesc anual aproape un miliard de tone de alimente

Raport ONU: Oamenii risipesc anual aproape un miliard de tone de alimente

Replica API 6 martie 2021 | 00:00 1014

O cantitate estimată la 931 milioane de tone de alimente sau 17% din totalul alimentelor puse la dispoziţia consumatorilor în 2019 a ajuns la coşurile de gunoi ale gospodăriilor, retailerilor şi restaurantelor, arată un nou studiu publicat joi de Organizaţia Naţiunilor Unite, informează Reuters, citată de Agerpres.

Acest studiu, realizat în comun cu Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) şi organizaţia caritabilă WRAP, mai arată că risipa de alimente este aproximativ similară în rândul ţărilor bogate şi a celor sărace.

"O perioadă îndelungată de timp se presupunea că risipa de alimente la nivelul gospodăriilor este o problemă importantă doar în ţările dezvoltate. Odată cu publicarea raportului Food Waste Index vedem că lucrurile nu sunt atât de clare", susţine Marcus Gover, directorul organizaţiei caritabile WRAP care lucrează cu guvernele pentru a reduce risipa de alimente.

Raportul estimează că 931 milioane de tone de alimente au fost risipite în 2019, echivalentul a 23 milioane de camioane de câte 40 de tone fiecare, care puse cap la cap ar fi înconjurat globul de şapte ori.

Studiul arată că gospodăriile private sunt responsabile pentru cea mai mare parte (11%) din alimentele care sunt aruncate. Urmează restaurantele şi alţi furnizori de alimente cu 5% şi magazinele alimentare cu 2%. Pre capita, la nivel global 121 de kilograme de alimente sunt risipite în fiecare an la nivelul consumatorilor, dintre care 74 de kilograme numai în cazul gospodăriilor.

În 2011, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a estimat şi ea că o treime din alimentele produse la nivel mondial sunt pierdute sau risipite în fiecare an. FAO a calculat un Food Loss Index cae arată că aproximativ 14% din alimentele lumii sunt pierdute în faza de după recoltare şi până ajung în faza de distribuţie.

Între 8% şi 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră au legătură cu alimentele care nu sunt consumate (risipite sau aruncate), o cantitate similară cu transportul rutier. Păduri sunt defrişate, combustibil este ars şi ambalaje sunt produse pentru a furniza alimente care sunt aruncate. În paralel, alimentele care se alterează în gropile de gunoi eliberează mai multe gaze cu efect de seră în atmosferă.

Directorul UNEP, Inger Andersen a apreciat că o reducere a risipei alimentare ar duce la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi ar însemna de asemenea că mai multă hrană este disponibilă, ceea ce ar reduce foametea la nivel mondial şi ar permite economisirea unor bani. Andersen a făcut un apel către guverne, companii şi oamenii din întreaga lume să îşi aducă contribuţia la reducerea risipei alimentare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mai mult de jumatate se arunca inainte de a fi vandute pentru ca nu vor sa la scada pretul!!!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108