REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

S-a deschis Tărâmul Magic al Crăciunului la malul mării - IMAGINI SPECTACULOASE!

S-a deschis Tărâmul Magic al Crăciunului la malul mării - IMAGINI SPECTACULOASE!

Replica API 2 decembrie 2016 | 00:26 480

Festivalul Iernii - Tărâmul Magic al Crăciunului și-a deschis porțile pentru miile de constănțeni care la ora 18:00 doreau să participe la evenimentul de aprindere al luminițelor din orașul Constanța. Țara Piticilor s-a transformat într-un loc de povești, unde copacul „Avatar”, personaje precum Elsa din Frozen, ursul Baloo din poveștile de copii, dar și vrăjitoare care au pregătit venirea lui Moș Crăciun au creat un spațiu de vis pentru cei mici.

Prezenți la eveniment au fost primarul Decebal Făgădău, care a apăsat butonul de aprindere al luminilor, dar și viceprimarii Costin Răsăuțeanu și Dumitru Babu. Punctul forte al evenimentului a fost focul de artificii care a durat minute bune, oamenii din jur exclamând uimiți de frumusețea și intensitatea spectacolului ceresc.

(Video: Claboo Media)

„În seara asta, împreună cu o mulțime de copii și o mulțime și mai mare de tineri și părinți, am pășit în tărâmul magic al Crăciunului. Nu mi-aș fi imaginat că poate fi atât de aglomerat acest tărâm magic, dar mă bucur din inimă că spectacolul și focul de artificii a fost pe placul constănțenilor. Ne vedem în fiecare joi, vineri, sâmbătă și duminică la spectacol și în fiecare zi, de la 11:00, în atelierele Moșului pentru că avem de învățat împreună să desenăm, să colorăm, să gătim, să mâncăm, să ne comportăm în societate și cei mai cuminți vor primi și cadouri. Pentru acest eveniment din această seară, cred că am fost cu toți surprinși de amploarea și de nerăbdarea cu care constănțenii așteptau acest eveniment. Le promit că va deveni tradiție și pentru a separa puțin vârstele, le promit constănțenilor că anul viitor vom face și un târg separat, pentru adulți”, a punctat Decebal Făgădău.

Elevii constănțeni vor primi cadouri de la municipalitate

Primarul orașului a declarat că înainte de sărbătorile de Crăciun va oferi cadouri surpriză pentru elevii din Constanța.

„Cred că 30 de zile de distracție non-stop e cea mai importantă surpriză. Pentru cei care au fost cuminți, după ce va trece campania electorală, în ultima săptămână de școală, înainte de Crăciun, vor primi, la școală, cadouri din partea municipalității. Vor primi cadouri de bună calitate, cadouri generoase. Sper ca rezultatele la învățătură să fie pe măsura darului. Pentur toți copiii am un singur lucru de transmis: să își asculte părinții și să învețe pentru că au de la cine învăța. Lor vreau să le las orașul în mâini și să fiu convins că mâinile acestea sunt mâini bune și nu doar că învață și pun și sufletul în slujba orașului”, a declarat edilul orașului, Decebal Făgădău.

foto: Decebal Făgădău/Facebook:

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108