REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

SCANDAL din pricina unui majorat în PLINĂ STRADĂ! Un şofer a primit un pumn în faţă!

SCANDAL din pricina unui majorat în PLINĂ STRADĂ! Un şofer a primit un pumn în faţă!

Replica API 11 octombrie 2018 | 00:00 255

Condamnare în primă instanţă

Condamnare în primă instanţă

Mircea B. a fost condamnat la 6 luni cu suspendare de către Judecătoria Constanța, dar decizia nu este definitivă. El a fost cercetat și trimis în judecată pentru lovirea sau alte violențe, acuzat fiind că a lovit un om cu pumnul în față. Totul ar fi pornit de la o petrecere de majorat ce se desfășura în plină stradă.

Inculpatul a fost trimis în judecată pe 31.05.2018, iar pe 2.10.2018 magistrații au decis: ”Stabileşte pentru inculpatul B.M., pentru infracţiunea de loviri sau alte violențe pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art.83 NCP amână aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare in termenul de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti”, potrivit minutei.

Totodată, el are următoarele obligații: să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea; să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei și orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informaţii și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existența.

Dar decizia nu este definitivă. Potrivit informațiilor noastre, totul s-a petrecut în august 2016, când inculpatul i-a organizat fiului său o petrecere de majorat, amplasând un cort în plină stradă. Un bărbat (partea vătămată din dosarul de față) ar fi mers cu mașina în zonă, ar fi oprit și ar fi început să aducă injurii celor ce dansau și petreceau.

Astfel, se pare că Mircea B. s-a apropiat de mașină, a schimbat mai multe replici, după care i-a tras șoferului un pumn în față, cauzându-i răni care au avut nevoie de 6-7 zile de îngrijiri medicale. În cele din urmă, inculpatul și-a recunoscut fapta, totul judecându-se pe baza probelor din rechizitoriu. De menționat este faptul că partea vătămată ceruse daune morale în valoare de 4.000 de euro, dar judecătorii i-au respins cererea ca nedovedită.

LILIANA CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Acu ca cruduta a plecat, pe judecatori cine..i da in judecata ca judeca strimb?
2
1
OK,victima trebuie neaparat sa-l dea in judecata pe smardoi exact pentru a cere daune morale. De acord ca are un cacat de pedeapsa pentru fapta ,dar totusi victim a avut de suferit inclusive pe fond psihic. Dupa ce esti atacat de descreierati nu prea mai ai incredere sa iesi in strada,nu e de glumit. Poate sa scada stima de sine si multe altele. Ne-am obisnuit sa lasam de la noi ,sa fim mult prea indulgenti cu netrebnicii ce devin astfel incurajati sa ramana asa.Daca nu se poate,atunci e de inteles de ce unii platesc oameni,alti netrebnici, pentru razbunare.
9
0
autoritatile sa tina cont de msj de mai jos .omul stie ce spune?
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108