REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Scandal într-un bar din Constanţa! Un bărbat a primit mai multe lovituri în zona capului!

Scandal într-un bar din Constanţa! Un bărbat a primit mai multe lovituri în zona capului!

Replica API 7 noiembrie 2017 | 00:00 403

Doi indivizi au fost propuşi spre arestare, fiind vorba despre Sorin Marian Ciobanu şi Silviu Vlăduţ Pitea. Aceştia au pătruns într-un bar situat pe bulevardul I.C. Brătianu, în zona Cora, iar când angajata localului le-a spus că este închis, cei doi au luat foc, izbucnind o altercaţie. A intervenit soţul acesteia şi ce a urmat s-a transformat într-o anchetă penală.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Constanţa au solicitat arestarea preventivă pe numele celor doi indivizi, Sorin Marian Ciobanu şi Silviu Vlăduţ Pitea, pentru tentativă la omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violarea sediului profesional. Aceştia, în data de 2 noiembrie anul curent, în jurul orei 23.00, au intrat într-un bar situat pe bulevardul I.C. Brătianu nr.100, în zona blocului în care îşi are sediul magazinul Big (de la Pod Butelii sau Cora).

În acel moment, angajata localului, Luminiţa T., le-a spus că nu îi mai poate servi întrucât a închis. Cei doi şi-au ieşit din fire, având loc o altercaţie între aceştia şi martoră. A intervenit imediat soţul femeii, care venise s-o ia de la serviciu, iar suspecţii au tăbărât pe el. I-au aplicat lovituri la nivelul capului cu o carafă din sticlă şi cu un bol artizanal din sticlă, cauzându-i leziuni destul de serioase, dar care nu i-au pus viaţa în pericol.

Victima a fost transportată la spital. La faţa locului au ajuns oamenii legii, care au declanşat cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Sorin Marian Ciobanu şi Silviu Vlăduţ Pitea au fost conduşi la audieri şi apoi propuşi spre arestare, la Tribunalul Constanţa. La data de 3 noiembrie, magistraţii au decis să-i plaseze în arest la domiciliu.

"Ia faţă de inculpaţii Ciobanu Sorin Marian şi Pitea Silviu- Vlăduţ măsura arestului la domiciliu, pe o perioadîă de 30 de zile, cu începere de la 3.11.2017 până la 2.12.2017. (...) Impune inculpatului Ciobanu Sorin Marian obligaţia de a nu părăsi fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza, imobilul din municipiul Constanţa, strada I.C.Brătianu, nr.100, bl.SR.2, sc., ap., jude'ul Constanţa; impune inculpatului Pitea Silviu-Vlăduţ obligaţia de a nu părăsi fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza, imobilul din sat Osmancea, comuna Mereni", potrivit minutei judecătoreşti. Aşa cum bine se poate observa, unul dintre inculpaţi locuieşte chiar în blocul în care îşi are sediul şi barul. Cercetările continuă.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Imi plac sticlele si am cerut sa dea cateva
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108