REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

SCANDAL LA LUMINA! Un presupus accident s-a lăsat cu bătăi şi maşini incendiate?!

SCANDAL LA LUMINA! Un presupus accident s-a lăsat cu bătăi şi maşini incendiate?!

Replica API 12 iunie 2018 | 00:00 177

ANCHETĂ

ANCHETĂ

Scandal fără margini în localitatea Lumina! Totul a pornit de la faptul că un minor ar fi căzut de pe bicicletă din pricina unui șofer care se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar de aici s-a ajuns la mașini incendiate și pumni împărțiți. În plus, una dintre părți a precizat și faptul că acel șofer ar fi vrut să-i dea foc la casă. Cercetările sunt în toi, urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Militarii din cadrul ISU Dobrogea erau solicitați să intervină, în noaptea de duminică spre luni, 10 spre 11 iunie, în localitatea Lumina, acolo unde un autoturism era cuprins de flăcări. Se pare că a ars puțin în zona portbahajului, focul fiind stins la scurt timp. Imediat au fost declanșate cercetările, stabilindu-se că există posibilitatea ca focul să fi fost pus intenționat.

De fapt, ițele sunt mult mai încurcate. Potrivit informațiilor noastre, duminică, 10 iunie, în jurul orei 15.00, Laureț C., în vârstă de 67 de ani, a condus un autoturism pe un drum pietruit din Lumina, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În acest timp ar fi trecut pe lângă un minor, P.A.M., care se afla pe bicicletă. Și de aici încep acuzațiile. Părinții copilului susțin că l-ar fi lovit cu mașina și că nu a oprit. Șoferul se apără, precizând că nu a auzit și nu a simțit nici un impact, mergând direct acasă.

Acolo a fost ”vizitat” de familia presupusei victime, care, spune el, l-ar fi lovit cu pumnii pentru a se răzbuna. Însă, supărările curg și de partea cealaltă. Rudele minorului susțin că șoferul recalcitrant a venit la ei la poartă și, pentru că au depus plângere, a vrut să le dea foc la casă, dar s-a rezumat numai la mașină. Cert este că minorul a fost supus unui control medical și s-a stabilit că nu ar fi suferit răni care ar putea să provină dintr-un accident rutier. Bărbatul de 67 de ani s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, cercetările fiind în toi în ceea ce privește celelalte aspecte.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108