REPLICA ONLINE CONSTANTA

3.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
3.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Securitatea Israelului, relaţiile cu palestinienii şi Iranul în centrul convorbirii dintre Blinken şi Lapid

Securitatea Israelului, relaţiile cu palestinienii şi Iranul în centrul convorbirii dintre Blinken şi Lapid

Replica API 19 iunie 2021 | 12:38 554

Secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul de externe israelian Yair Lapid au avut joi o convorbire telefonică, ce s-a axat pe securitatea Israelului, relaţiile cu palestinienii şi dosarul iranian, relatează postul de televiziune israelian i24news, citat de Agerpres.

Antony Blinken

Antony Blinken şi Yair Lapid au menţionat cu această ocazie "necesitatea îmbunătăţirii relaţiilor israeliano-palestiniene într-o manieră concretă", se afirmă într-un comunicat Departamentul de Stat, citat de Reuters.

Blinken şi Lapid, care este şi premier prin alternanţă, au abordat de asemenea "oportunităţile şi provocările actuale pentru Israel şi regiune", potrivit Departamentului de Stat.

Aceasta este a doua convorbire telefonică în patru zile între cei doi oficiali, relevă postul de televiziune citat, adăugând că "importanţa relaţiilor americano-israeliene" s-a numărat printre temele abordate.

Totodată, părţile au evocat modalităţile de continua normalizarea relaţiilor Israelului cu statele arabe şi problema Iranului, relevă sursele citate.

Administraţia de la Washington a decis să stabilească rapid relaţii cu noul guvern israelian, care a preluat mandatul duminica trecută, potrivit i24news.

În acest context, şeful armatei israeliene, generalul Aviv Kohavi, începe în acest weekend un turneu american pentru a discuta în special despre Iran şi mişcarea palestiniană Hamas, aceasta fiind prima vizită la Washington a unui înalt responsabil israelian după constituirea noului guvern în Israel, relatează AFP.

Generalul Aviv Kohavi urmează să părăsească sâmbătă Tel Aviv pentru această vizită oficială de şase zile, prima în funcţia actuală, a specificat joi armata.

El se va deplasa la sediul din Florida al Comandamentului militar pentru Orientul Mijlociu, unde va aborda cu interlocutorii săi americani recentul conflict de 11 zile între statul israelian şi Hamas, mişcarea islamistă palestiniană aflată la putere în Fâşia Gaza.

În perioada 10-21 mai, 260 de palestinieni au fost ucişi în urma raidurilor israeliene în Gaza, între care combatanţi, potrivit autorităţilor locale. În Israel, tirurile cu rachete dinspre Fâşia Gaza au ucis 13 persoane, inclusiv un soldat, potrivit poliţiei şi armatei.

ONU şi Egipt încearcă în prezent să consolideze regimul de încetare a focului intrat în vigoare în urmă cu patru săptămâni - încălcat săptămâna aceasta prin lansări de baloane incendiare dinspre Gaza şi contralovituri israeliene - pentru a facilita reconstrucţia şi dezvoltarea enclavei suprapopulate sub blocadă israeliană.

Paralel, Hamas s-a declarat deschis negocierilor "indirecte" asupra unui schimb de prizonieri, Israelul dorind să repatrieze corpurile a doi soldaţi ucişi în 2014 şi a a doi civili, care au intrat în Gaza din proprie iniţiativă şi sunt reţinuţi de atunci.

Returnarea rămăşiţelor celor doi soldaţi este o "condiţie prealabilă pentru orice evoluţie semnificativă" cu privire la Gaza, a declarat joi un oficial al armatei israeliene pentru AFP.

Iranul va fi un alt subiect cheie ce va fi ridicat în timpul acestui turneu american. Potrivit aceleiaşi surse, Kohavi va discuta despre "încălcările acordului nuclear iranian" din 2015, din care administraţia Trump s-a retras în 2018, dar pe care noul preşedinte american Joe Biden doreşte să-l relanseze, notează AFP.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920