REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Şedinţă de consiliu la Ovidiu: a fost aprobat bugetul pentru reabilitarea străzilor

Şedinţă de consiliu la Ovidiu: a fost aprobat bugetul pentru reabilitarea străzilor

Replica API 19 iulie 2013 | 00:00 217

Consiliul Local al oraşului Ovidiu s-a reunit joi în şedinţă extraordinară, având pe ordinea de zi mai multe proiecte de hotărâre. Astfel, consilierii au aprobat bugetul necesar pentru reabilitarea celor 37 de străzi din Ovidiu şi cartierul rezidenţial. De asemenea, consilierii au abrobat şi proiectul de hotărâre privind pietruirea străzilor din localitatea Poaiana. Drumul dinspre Ovidiu către Năvodari va fi reabilitat din fonduri europene. Există în acest sens un parteneriat cu oraşul Năvodari (iniţiator al proiectrului) şi Consiliul Judeţean Constanţa. Drumul va avea două benzi pe sens, iar pe o parte va exista drum pentru bicilişti. Astfel, pensionarii din Ovidiu vor scăpa de grija mijloacelor de transport în comun pe ruta Ovidiu-Constanţa-Năvodari, au declarat aleşii locali. Vârstnicii care au venituri sub 700 de lei vor beneficia, în primă fază, de patru drumuri gratuite. Consilierii au votat şi proiecte pentru copiii şi tinerii din localitate. "Se vor construi 4 locuri de joacă pentru copii, iar unul se va afla în satul Culmea. Vom face un parc pentru tinerii din Ovidiu, iar lucrările vor începe de săptămâna viitoare. Am alocat un miliard jumătate şi este vorba despre o suprafaţă de 4000 metri pătraţi", a spus George Scupra, primarul din Ovidiu.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108