REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Şeful diplomaţiei europene: Menţinerea acordului nuclear cu Iranul, mai importantă ca oricând

Şeful diplomaţiei europene: Menţinerea acordului nuclear cu Iranul, mai importantă ca oricând

Replica API 15 ianuarie 2020 | 00:00 406

Josep Borrell

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, însărcinat cu supervizarea mecanismului de reglementare a diferendelor prevăzut în acordul nuclear încheiat cu Iranul în 2015, le-a cerut marţi tuturor părţilor semnatare să susţină documentul, transmit AFP şi DPA.

''Protejarea JCPOA (acronimul acordului nuclear semnat în 2015, n.red.) este astăzi mai importantă ca oricând. Mecanismul de reglementare a diferendelor cere eforturi intense şi bună credinţă din partea tuturor. În calitate de coordonator, aştept ca toţi participanţii la JCPOA să abordeze acest proces în acest spirit'', a adăugat Borrell.

El a luat notă de intenţia Franţei, Germaniei şi Marii Britanii de a ''apăra JCPOA în speranţa sinceră de a găsi o cale de avansa pentru depăşirea impasului prin dialog diplomatic constructiv''.

''JCPOA este o realizare semnificativă a diplomaţiei multilaterale susţinute, după ani de negocieri. În lumina escaladărilor periculoase din Orientul Mijlociu, menţinerea JCPOA este acum mai importantă ca oricând'', a adăugat demnitarul european.

Franţa, Germania şi Marea Britanie, cele trei state europene co-semnatare ale acordului nuclear din 2015 cu Iranul, au declanşat mecanismul de reglementare a diferendelor, prevăzut în text, pentru a constrânge Teheranul să revină la respectarea angajamentelor asumate, au anunţat şefii diplomaţiilor celor trei state, într-un comunicat comun emis marţi.

''Nu acceptăm argumentul că Iranul este îndreptăţit să-şi reducă conformarea la JCPOA'', au afirmat miniştrii europeni, menţionând că nu au altă alegere decât să declanşeze procedura care ar putea duce la sancţiuni din partea ONU.

În baza acordului semnat în 2105 la Viena, cunoscut ca Planul comun de acţiune cuprinzător (JCPOA), Iranul a convenit cu Franţa, Germania, Marea Britanie, China, Rusia şi SUA să-şi limiteze programul nuclear, în schimbul unei ridicări a sancţiunilor. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Europenii duc o politica slaba si naiva.Asa au facut mereu. Fara USA murim.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108