Semafoarele INTELIGENTE ale lui FĂGĂDĂU, de la CAPITOL, au ținut doar câteva zile
Semafoarele INTELIGENTE ale lui FĂGĂDĂU, de la CAPITOL, au ținut doar câteva zile
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestToată intersecția de la Capitol are, începând de vineri, 4 septembrie, un sistem nou de semafoare inteligente, de ultimă generație. Primăria Municipiului Constanța a anunțat cu surle şi trâmbițe că a luat noi măsuri pentru fluidizarea traficului rutier și pentru reducerea numărului de accidente. Însă, ce să vezi? Noile semafoare cu tehnologie led prezintă probleme deja, la doar câteva zile după ce au fost instalate.
Sistemul de semaforizare din intersecția Capitol, ce se vrea a fi inteligent şi de ultimă generație, a început să creeze probleme la doar trei zile de la montare. O parte din led-urile ce compun acest sistem, care ar crea o vizibilitate mai bună pentru şoferi, s-au ars, iar culorile semaforului sunt întrerupte din loc în loc. Acest lucru nu încurcă traficul din intersecție prea mult, dar întrebarea de pe buzele tuturor constănțenilor este: pe ce s-au dus banii, de fapt?
Ce include acest sistem
Aceste sisteme noi de semaforizare includ un automat de semaforizare inteligent, de ultimă generație, stâlpi cu consolă inteligenți și cu tehnologie led și lămpi cu tehnologie led pentru vizibilitate optimă. Potrivit informaţiilor furnizate de către Primăria Constanţa, aceste sisteme sunt capabile să își modifice timpii de semaforizare în funcție de valorile de trafic, optimizând astfel timpii de așteptare la semafor. Cu toate acestea, ţinând cont de situaţia neplăcută care s-a ivit într-un timp atât de scurt, şoferii trebuie doar să spere că celelalte led-uri vor supravieţui pentru a le asigura acestora ordinea şi disciplina în trafic.
Diana MAXIMIUC
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.