REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Soţia lui Marta, fostul şef de cabinet al lui Blejnar, furniza prostituate de lux pentru lumea bună

Soţia lui Marta, fostul şef de cabinet al lui Blejnar, furniza prostituate de lux pentru lumea bună

Replica API 19 iulie 2012 | 00:00 190

Elan Schwartzenberg, printre clienţi

Elan Schwartzenberg, printre clienţi

Andreea Marta, soţia fostului şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, este acuzată de prostituţie şi proxenetism şi a fost reţinută pentru aceste acuzaţii. Soţia lui Codruţ Marta plasa fete în Italia, Elveţia şi Monaco. Printre clienţi, zeci de persoane publice şi oameni de afaceri, între care şi Elan Schwartzenberg, onorabilul patron al Realitatea TV, potrivit RTV şi proprietar a nenumărate afaceri în Constanţa. Andreea Marta a dat declaraţii privind constituirea unei reţele de prostituţie de lux, alături de sora sa şi o altă persoană. Soţia lui Codruţ Marta, Andreea Marta, este suspectată că se ocupa cu racolarea unor tinere atrăgătoare pe care le furnizau unor oameni de afaceri în vederea prestării de servicii sexuale. Fetele erau alese de clienţi din cataloage de prezentare. Potrivit RTV, unul dintre clienţii reţelei ar fi fost omul de afaceri Elan Schwartzenberg. "Începând cu anul 2010, numitele Marta (fostă Lungu) Andreea-Elena de 28 ani şi Lungu Maria-Magdalena, de 38 ani au coordonat această grupare, procedând la racolarea persoanelor cu o situaţie materială foarte bună, cărora le-au facilitat întâlniri cu diferite tinere în vederea practicării prostituţiei, în schimbul unor importante sume de bani. Activităţile de prostituţie - proxenetism au avut loc în principal pe teritoriul României, în municipiile Bucureşti, Tulcea, Braşov şi Călăraşi, dar şi în alte ţări - Italia, Elveţia, Principatul Monaco", se arată în comunicatul DIICOT. Tinerele ce practicau prostituţia erau selectate dintre participante la diferite concursuri de frumuseţe sau prezentări de modă, selecţia fiind riguroasă, în principal, datorită faptului că beneficiarii prestaţiilor sexuale proveneau din rândul persoanelor publice, mediul oamenilor de afaceri, diferiţi cetăţeni străini potenţi financiar sau persoane din lumea mondenă. Potrivit procurorilor, printre consumatorii prostituatelor de lux se afla însuşi Elan Schwartzenberg, patronul Realitatea Tv, dar şi a numeroase afaceri din Constanţa. Acelaşi Elan este unul dintre artizanii mafiei petrolului din Constanţa, coordonată de fostul şef ANAF, Sorin Blejnar, potrivit DNA. Amintim că Elan a fost soţul vedetei TV Mihaela Rădulescu, audiată, de altfel, în acest dosar.

Laurenţiu RADU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108