REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Spitalul Judeţean va avea Centru de zi pentru copiii bolnavi de cancer

Spitalul Judeţean va avea Centru de zi pentru copiii bolnavi de cancer

Replica API 26 octombrie 2011 | 00:00 165

Managerul Căpăţână: Invit agenţii economici să sprijine această iniţiativă

Managerul Căpăţână: Invit agenţii economici să sprijine această iniţiativă

Fudaţia "Salvează Vieţi" împreună cu reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi cei ai Consiliului Judeţean intenţionează să înfiinţeze un Centru de zi pentru copiii bolnavi de cancer. Managarul celei mai mari unităţi sanitare de la malul mării, dr. Dănuţ Căpăţână, susţine că acest centru "este un rău necesar", însă din păcate spitalul duce lispă de specialişti în acest domeniu. Pentru înfiinţarea centrului, medicul invită agenţii economici şi constănţenii să sprijine financiar această investiţie.

"Toată lumea vorbeşte de tratarea cancerului pentru adult, dar nu şi pentru copil. Împreună cu Fundaţia "Salvează Vieţi" aş dori să realizăm în cadrul Secţiei de Oncologie un compartiment de Oncopediatrie, un Centru de zi pentru copiii bolnavi de cancer. Din păcate în Spitalul Judeţean nu există specialişti de oncopediatrie, avem doar un singur medic. Etapele pe care noi vrem să le parcurgem ar fi înfiinţarea acestui centru dotat cu psihologi, educatori. Primul pas este de a putea înfiinţa fizic acest centru, apoi este importantă şi partea de resurse umane. Dorim să avem o zonă unde să poată veni aceşti copii pentru a fi investigaţi. Am avut copii care au murit de cancer în Terapie Intensivă pentru că părinţii nu au vrut să-i ia acasă. Dacă exită agenţi economici care doresc să sprijine această iniţiativă îi invit să construim împreună acest centru care pentru Constanţa este un rău necesar. Finanţarea necesară se referă la partea materială cu dotarea centrului, mă refer la mobilier, amenajarea unei camere de joacă, o cameră de consiliere, pentru că sunt copii care ajung la morfină", a spus dr. Dănuţ Căpăţână. Menţionăm că în prezent copiii bolnavi de cancer sunt trataţi la Bucureşti sau la alte unităţi de profil din ţară. Vom reveni.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108