REPLICA ONLINE CONSTANTA

15° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
15° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Strada Mihai Eminescu, din nou în șantier după ce a fost reabilitată

Strada Mihai Eminescu, din nou în șantier după ce a fost reabilitată

Virgil STOIAN 15 iunie 2023 | 00:00 2910

În ultima perioadă, Constanța s-a transformat într-un adevărat șantier, lucru deranjant pentru toată lumea. Cu toate acestea, lumea încă mai speră ca după terminarea lucrărilor, totul să revină la normal, de la circulație, gropi și alte asemenea minuni. Dar ce te faci atunci când o strada care doar ce a fost reabilitată acum 2 luni este iar în reparații, spre deznădejdea celor care locuiesc în acea zonă? Este vorba despre strada Mihai Eminescu, care este iar plină de șanțuri, după ce fusese transformată într-un loc de promenadă. Dar, n-ar fi prima oară când se reabilitează o zonă, iar apoi e întoarsă pe dos, din nou.

Strada Mihai Eminescu, din nou in santier dupa ce a fost reabilitata
Lucrările de mântuială făcute de diversele firme angajate de municipalitate au făcut ca în unele locuri, respectiv pe Ștefan cel Mare și Ferdinand, pavelele să fie scoase din nou, creând iar praf, nervi și nemulțumirile cetățenilor. De data aceasta, strada Mihai Eminescu, care doar ce a fost reabilitată, este plină de utilaje și gropi, punând la încercare nervii celor care locuiesc în zonă.

Strada Mihai Eminescu, din nou in santier dupa ce a fost reabilitata

Ce spunea Primăria Constanța

”Trotuarele au fost decapate și stabilizate cu piatră, apoi reconstruite cu dale moderne. S-au amenajat casete noi pentru spații verzi, au fost plantați copaci, carosabilul a fost decopertat și ulterior recondiționat cu un nou strat de uzură. Angajații Confort Urban au executat aceste lucrări. Tot ei au plantat aproape 20 de tei în casetele construite pentru spații verzi. Astfel de lucrări de reabilitare au loc în toate cartierele orașului. Facem din nou apel către către conducătorii auto să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări.”, transmitea Primăria Constanța după terminarea lucrărilor, la începutul lunii aprilie.

Strada Mihai Eminescu, din nou in santier dupa ce a fost reabilitata
Oare ce mai urmează? Să ne așteptăm la scoaterea dalelor pentru că nu au fost puse cum trebuie? Sau la tăierea copacilor... pentru că... se poate?


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pe acesta strada se asculta prostimea in telefoane
1
0
toata primaria afaraaaaa, va-n gura
0
1
Nu glumi ca te aude Silvica Cosa si ne baga iar cu forta in carantina.
1
1
Nu s-a facut plinul de parandarat. Alta lucrare, alt para. Nu stiati cine-i acest chitac inainte de a vota ?
6
2
asa se face. Constantenii voteaza cu man-gli-torii. Apoi fac scandal.
3
0
Din păcate aceste situații au devenit noua normalitate pentru oraș!
3
0
De ce nu spui a cui este lucrarea si ce interese politice sunt la mijloc??? ESTE LUCRARE RAJA.INSTRUMENTUL SI TOPORUL PSD ULUI. presa o mare unealta de propaganda pt javrele politice.cat ai luat ma pe articol?o pizza de la urban si o shaorma de la tamara? Haznaua infecta replica nu se dezminte.de ce nu ne lasati ma sa comentam la artucolul cu tataru de menabit?alt gunoi infect pe care il prom9vati si care va plateste lefurile din care va platiti chirile si ratele. Infectilor
6
1
Ce va mai mira, asa se face mereu, dupa noi potopul!
6
0
din pacate, astia de la pnl, tot la capitolul dale moderne au ramas(de la videanu mostenire). dupa raspuns, se vede ingimfarea! oare nu exista prevedere legala, sa poata fi scosi afara din primarie? intrebati turistii sa vedeti ce impresie au de cum arata orasul: chitac e frate cu nicusor si clotilde!
7
4
specialisti in primarie, asa rezultate. Ar trebui orasul inchis, declarat localitate sinistrata!
17
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468