rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 15 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Studiu: Vaccinul Pfizer, 100% eficace la adolescenți între 12 și 15 ani

Compania farmaceutică Pfizer a anunțat recent, printr-un comunicat de presă, că vaccinul anti-COVID-19 produs în colaborare cu compania germană BioNTech are o eficiență de 100% la adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.

Sursa foto: Shutterstock

Afirmația a fost făcută în urma rezultatelor obținute în urma unui studiu clinic realizat pe acest segment de vârstă. Compania dorește să încurajeze, pe această cale, utilizarea vaccinului la adolescenți, înainte de începerea școlii, în toamnă, scrie doc.ro.

CEO-ul companiei Pfizer, Albert Bourla, a declarat că planul este ca rezultatele studiului să fie trimise către Administrația Alimentelor și Medicamentelor (FDA) din Statele Unite, precum și celorlalte autorități de sănătate pentru aprobare, în cel mai scurt timp posibil. Prin acest demers se speră ca adolescenții din segmentul de vârstă 12-15 să poată fi vaccinați până la începutul anului școlar 2021.

Albert Bourla a mai adăugat că este esențial ca procesul de aprobare să devină o prioritate pentru autoritățile competente, așa încât vaccinul să ajungă la dispoziția populațiilor tinere cât mai devreme. Rezultatele obținute în urma cercetării clinice sunt promițătoare, motiv pentru care nu ar exista motiv de interzicere a vaccinării adolescenților.

Studiul a fost realizat pe un grup de 2,260 de participanți, toți din Statele Unite. Potrivit purtătorilor de cuvânt Pfizer, în grupa de subiecți care a primit substanță placebo s-au înregistrat, ulterior, 18 adolescenți cu infecție COVID-19 confirmată, în timp ce în grupa care a primit vaccinul nu s-a înregistrat niciun caz de infectare. Astfel, în urma acestor rezultate, vaccinul a demonstrat o eficacitate de 100% în cadrul acestui segment de vârstă. În plus, serul a fost foarte bine tolerat de către tineri, cu reacții adverse similare cu cele manifestate de adulți, și anume stare de slăbiciune și oboseală, durere în zona injectării și dureri musculare.

Purtătorii de cuvânt Pfizer au adăugat că vaccinul a generat un răspuns robust de anticorpi la tineri, de altfel unul mult mai bun față de cel obținut în studiile anterioare, pe tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani.

Oamenii de știință și experții în sănătate susțin că vaccinarea adolescenților este esențială pentru a pune capăt pandemiei. Acest lucru este atât de important pentru că, la nivelul unei țări, este foarte dificil de obținut imunitatea comunitară fără ca cei mici și adolescenții să fie vaccinați și să dezvolte anticorpi în tandem cu adulții. În plus, mutațiile prin care a trecut virusul SARS-CoV-2 în ultima perioadă au intensificat boala COVID-19, care acum poate da forme severe chiar și la adolescenți și copii.

Așadar, pentru ca populația unei țări să ajungă la imunitate colectivă, este nevoie ca aproximativ 70% - 80% din locuitori să se vaccineze, inclusiv adolescenții.

Dr. Scott Gottlieb, fost membru FDA și actual membru al consiliului de conducere al companiei Pfizer, susține că se așteaptă ca Administrația Alimentelor și Medicamentelor să revizuiască datele studiului și să ofere o concluzie în aproximativ o lună de zile. Dacă procesul de aprobare de către FDA va merge bine, vaccinul ar putea fi pus la dispoziția tinerilor adolescenți, începând cu vârsta de 12 ani, încă din toamnă, pe teritoriul Statelor Unite.

Specialiștii epidemiologi sunt de părere că rezultatele obținute în urma acestui studiu clinic sunt încurajatoare și, mai mult, un pas mare în față pentru demersurile de protecție a populației generale împotriva virusului și de asigurare a unui mediu mai sigur în școli pentru cei mici.

Aceștia atrag atenția asupra faptului că, deși îmbunătățirea siguranței în școli este una dintre prioritățile principale ale autorităților, este mai dificil de obținut dacă tinerii nu sunt vaccinați, mai ales în timpul activităților sportive sau cele extracuriculare.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este deja autorizat, pe teritoriul Statelor Unite, pentru utilizare pentru tinerii de peste 16 ani. Studiile clinice pe copii pentru siguranța de uz a vaccinurilor anti-COVID-19 a fost mereu un subiect delicat și un proces dificil, mai ales pentru că sistemul imunitar al unui copil sau tânăr adolescent răspunde complet diferit la vaccin față de sistemul imunitar al unui adult.

Compania Moderna, al cărei vaccin anti-COVID-19 funcționează tot pe tehnologia ARN-ului mesager, a declarat de curând că a început, în mod similar, o serie de studii clinice pe efectul și siguranța de uz a vaccinului la copii, cu vârste mai mici de 12 ani. În luna decembrie a anului 2020, Moderna a demarat un studiu pe copiii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, ale cărui rezultate urmează a fi anunțate.

În aceeași linie, compania Johnson & Johnson plănuiește să testeze vaccinul său într-o singură doză pe copii și chiar pe nou-născuți, după o testare preliminară pe tinerii adolescenți.

Compania Pfizer a început să testeze vaccinul pe tinerii adolescenți în luna octombrie a anului 2020 și a anunțat recent că a început noi studii clinice pe un nou segment de vârstă, mai precis pe copiii cu vârste cuprinse între 6 luni și 11 ani.

Pentru prima fază a studiilor, compania va identifica o doză de administrare potrivită pentru trei grupe de vârstă, și anume:

- O grupă cu vârste cuprinse între 6 luni și 2 ani

- O grupă cu vârste cuprinse între 2 ani și 5 ani

- O grupă cu vârste cuprinse între 5 ani și 11 ani

Copiii vor primi, pentru început, o doză de 10 micrograme de vaccin, după care doza va fi crescută progresiv, până se va ajunge la doza recomandată. Participanții la studiu vor avea, de asemenea, opțiunea de a primi doze de câte 3 micrograme.

Specialiștii susțin că este dificil de prezis dacă vaccinul va funcționa la fel de bine în cazul copiilor cum e în cazul adolescenților, dar se arată optimiști.

Toți participanții la studiile clinice demarate de compania Pfizer vor fi monitorizați, în mod permanent, timp de 2 ani de la prima doza.

miercuri, 21 aprilie 2021458
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Sănătate
15 mai 00:00SănătateStudiu: Riscul de deces după infarct, mai mare la persoanele cu schizofrenie

Persoanele cu boli mintale severe, cum ar fi schizofrenia, sunt mai susceptibile de a muri în urma unui atac de cord...99

15 mai 00:00SănătateAlimentele ultraprocesate cresc riscul de mortalitate prin boală cardiovasculară98
15 mai 00:00SănătateStudiu: Afecțiunile gingivale pot duce la hipertensiune arterială95
15 mai 00:00Sănătate8 alimente și băuturi de evitat dacă ai artrită

Artrita este o problemă de sănătate ce presupune inflamația cronică la nivelul articulațiilor. Este o afecțiune...99

15 mai 00:00SănătateTusea cu mucus alb: ce o provoacă și când să mergi la medic87
15 mai 00:00SănătateAi urechile înfundate? Posibile cauze, tratament și remedii naturale97
15 mai 00:00SănătateDislexia: cauze, simptome, gestionare

Dislexia este o tulburare specifică de învățare, care creează probleme cu cititul și scrisul. Persoana afectată...104

15 mai 00:00SănătateTotul despre anemia aplastică95
15 mai 00:00SănătateStudiu: Probioticele, de ajutor în gestionarea obezității la copii?87
15 mai 00:00SănătatePerturbarea cronică a somnului la adolescenți poate duce la depresie

Potrivit unui nou studiu, perturbarea cronică a somnului în timpul adolescenței poate duce la depresie atât la...82

15 mai 00:00SănătateExercițiile fizice aduc beneficii de la prima sesiune de antrenament102
15 mai 01:29SănătateINSP: 22.911 persoane imunizate anti-COVID au avut test pozitiv după prima doză de vaccin323
Vremea
12.9°12.9° - 13.7° sâmbătă, 15 mai 2021
ConstanțaUmiditate: 88%
Vânt: 2.92 m/s
Presiune: 1011 milibari

Loto
6/491240710641
5/402271313512
joker393645211519
Horoscop
mai mult...SPSportRT
15 mai 23:55SportTenis: Begu şi Errani, calificate în semifinalele probei de dublu la Roma

Perechea româno-italiană Irina Begu/Sara Errani s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de dublu din cadrul...224

15 mai 23:56SportVIDEO! Imnul oficial pentru Campionatul European de fotbal a fost lansat cu soliști surpriză

Imnul oficial pentru Euro 2020, intitulat "We Are The People We've Been Waiting For" (Suntem oamenii pe care îi...320

15 mai 23:57SportRapid București, cu un pas în Liga 1 (1-0 vs ASU Poli Timișoara)

Rapid București a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa ASU Politehnica Timişoara, într-un...539

15 mai 00:01SportIstanbulul a pierdut organizarea finalei Ligii Campionilor - UEFA a anunțat noua locație

Finala Ligii Campionilor dintre Chelsea şi Manchester City va avea loc în Portugalia, la Porto, cu 6.000 de fani de...875

Local
15 mai 00:06LocalAgent economic, SANCŢIONAT după ce a aruncat GUNOI pe DOMENIUL PUBLIC

Polițiștii locali au identificat un alt agent economic care a aruncat gunoiul strâns în urma desfășurării...321

15 mai 00:06LocalPrefectul Silviu COȘA, în vizită la Brigada 9 Mecanizată Mărășești din Constanța

Ofițerii studenți din anul II ai programului universitar de master de conducere au fost implicați în...321

15 mai 00:07LocalPOLIȚIȘTII au DESCINS la TERASA clubului Breeze din MAMAIA!

2480

15 mai 00:07LocalPERICOL PUBLIC: Iată ce ALCOOLEMIE avea un șofer depistat pe Alexandru Lăpușneanu

La data de 14 mai a.c., în jurul orei 00.30, patrula mixtă, formată dintr-un polițist din cadrul Secției 2 și un...480

15 mai 00:07Local'ȘMECHER' la 72 de ani: MORT de BEAT la volan, pe străzile din MEDGIDIA!

La data de 13 mai a.c., în jurul orei 17.45, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au identificat un...1953

15 mai 00:08LocalConstanța: Un individ care a AGRESAT o FEMEIE pe stradă s-a trezit cu MASCAȚII peste el!

690

Politică
15 mai 00:00PoliticăGrindeanu: Proiectul PSD cu privire la salariul minim va fi discutat cu partenerii sociali şi cu mediul de afaceri

Proiectul de lege privind modificări la salariul minim pe economie, pe care PSD îl va depune în Parlament, va fi...128

15 mai 00:00PoliticăCîţu: Se poate mări lista verde a ţărilor, să permitem peste 1,5 la mie incidenţă

Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, că "zona verde" a ţărilor din care se poate veni în România fără...111

15 mai 00:00PoliticăPSD depune în Parlament un proiect de lege referitor la salariul minim

125

15 mai 00:00PoliticăBarna: Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât vom reveni mai repede la normalitate

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, vineri, la Opera Naţională Bucureşti, unde a participat la un spectacol-pilot cu...106

15 mai 00:03PoliticăLudovic Orban anunță că investitorii se înghesuie să vină în România

Liderul PNL Ludovic Orban a afirmat, vineri la Cluj, că ţara noastră se află într-un moment foarte bun, iar...282

15 mai 21:07PoliticăFlorin Cîțu: Am luat măsurile de relaxare pentru că avem o rată de vaccinare peste așteptări

370

Interviuri
27 mar 23:46InterviuriANCA NEDEA PAVEL: Noi, operatorii ECONOMICI, ne simțim AGRESAȚI și HĂITUIȚI! VIDEO

Anca Nedea Pavel, directorul Organizației Patronale Mamaia - Constanța, a acordat un interviu cotidianului Replica de...5061

13 mai 23:56InterviuriINTERVIU, PARTEA A DOUA! CHIȚAC face ORDINE în STAȚIUNE: FĂRĂ porumb fiert și ȘHAORMA, PE FALEZA din MAMAIA

În prima parte a interviului acordat de Vergil Chițac cotidianului Replica de Constanța, primarul Constanței a...11955

11 mai 00:04InterviuriVIDEO! INTERVIU cu primarul Vergil CHIȚAC! Ce planuri are pentru bulevardul MAMAIA

54041

9 apr 00:06InterviuriCristina DUMITRACHE: Nu știm la ce să ne AȘTEPTĂM de la Guvernul PNL! Video

Parlamentarul Cristina Dumitrache se află, pentru al patrulea mandat, în Camera Deputaților, reprezentând interesele...2508

2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...4181

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

3987

Monden
15 mai 00:00MondenDrake, cântăreţul cu cele mai mai mari vânzări din acest deceniu, potrivit Billboard

Rapperul canadian Drake va fi recunoscut drept artistul deceniului la viitoarea gală Billboard Music Awards, având în...99

15 mai 00:00MondenBen Affleck foloseşte aplicaţia Raya, versiunea Tinder a celebrităţilor, pentru a contacta tinere

După ce s-a despărţit de tânăra actriţă Ana de Armas şi, în pofida zvonurilor că ar fi reluat relaţia cu...105

15 mai 00:00Monden„The Underground Railroad“, o miniserie ambiţioasă despre sclavie, în regia lui Barry Jenkins

101

Mapamond
15 mai 00:00MapamondMAE rus condamnă tentativele SUA şi UE de a influenţa mersul alegerilor în Republica Moldova

Rusia remarcă tentative în creştere din partea SUA şi UE de a exercita influenţă asupra conducerii Republicii...105

15 mai 00:00MapamondSUA: Procesul a trei poliţişti implicaţi în moartea lui George Floyd, amânat de un judecător din Minnesota

Procesul a trei poliţişti implicaţi în moartea afro-americanului George Floyd a fost amânat joi din august 2021...103

15 mai 00:00MapamondGermania: Poliţia din Frankfurt a arestat un bărbat înarmat, în apropierea unei moschei

104

15 mai 00:00MapamondCoronavirus: Norvegia exclude oficial AstraZeneca din campania sa de vaccinare anti-COVID-19

Norvegia a eliminat vaccinul împotriva COVID-19 produs de AstraZeneca din campania sa de inoculare, a declarat miercuri...110

15 mai 00:00MapamondCoronavirus: Pelerinii portughezi au luat cu asalt sanctuarul de la Fatima, în pofida pandemiei

Pandemia nu i-a împiedicat pe credincioşi, în special portughezi, să umple până la refuz sanctuarul de la Fatima,...98

15 mai 00:00MapamondSan Marino le va oferi turiştilor posibilitatea de a se imuniza cu vaccinul anti-COVID-19 Sputnik V

96

Sănătate
15 mai 00:00SănătateDislexia: cauze, simptome, gestionare

Dislexia este o tulburare specifică de învățare, care creează probleme cu cititul și scrisul. Persoana afectată...104

15 mai 00:00SănătateTotul despre anemia aplastică

Anemia idiopatică aplastică este o formă de anemie în care măduva osoasă încetează să mai producă celule de...95

15 mai 00:00SănătateStudiu: Probioticele, de ajutor în gestionarea obezității la copii?

87

15 mai 00:00Sănătate8 alimente și băuturi de evitat dacă ai artrită

Artrita este o problemă de sănătate ce presupune inflamația cronică la nivelul articulațiilor. Este o afecțiune...99

15 mai 00:00SănătateTusea cu mucus alb: ce o provoacă și când să mergi la medic

Fiecare dintre noi ne confruntăm din când în când cu tusea, care poate fi un semn al gâtului iritat sau poate...87

15 mai 00:00SănătateAi urechile înfundate? Posibile cauze, tratament și remedii naturale

Chiar dacă urechea înfundată poate cauza, sau nu, un disconfort real, cum ar fi durerea, simplul fapt că nu poți...97

15 mai 00:00SănătatePerturbarea cronică a somnului la adolescenți poate duce la depresie

Potrivit unui nou studiu, perturbarea cronică a somnului în timpul adolescenței poate duce la depresie atât la...82

15 mai 00:00SănătateExercițiile fizice aduc beneficii de la prima sesiune de antrenament

Într-un studiu care a testat efectele exercițiilor fizice asupra metabolismului general, cercetătorii de la...102

15 mai 01:29SănătateINSP: 22.911 persoane imunizate anti-COVID au avut test pozitiv după prima doză de vaccin

323

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT