REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

SUA investighează Bosch în scandalul emisiilor Volkswagen

SUA investighează Bosch în scandalul emisiilor Volkswagen

Replica API 21 noiembrie 2015 | 00:00 215

sursa foto inautonews.com

Producătorul german de componente auto Robert Bosch este investigat în SUA pentru rolul avut în schema pusă în practică de Volkswagen (VW) pentru manipularea testelor de poluare ale automobilelor diesel, potrivit unor surse citate de Reuters. Procurori federali din Departamentul de Justiţie analizează dacă Bosch, cel mai mare furnizor de componente auto din lume, a ştiut sau a participat la eforturile făcute de VW de-a lungul anilor pentru a înşela testele de poluare din SUA. Bosch a fabricat componente esenţiale ale motoarelor diesel instalate pe şase modele VW şi unul al Audi, pentru care grupul german a recunoscut că a înşelat testele referitoare la nivelul noxelor. Autorităţile federale investighează şi cât era de cunoscută înşelătoria la nivelul conducerii VW, potrivit unei persoane apropiate situaţiei. Investigaţia se află în fază preliminară şi nu există indicii că procurorii au găsit dovezi privind practici incorecte la Bosch, au precizat sursele. Volkswagen a recunoscut în septembrie că a instalat un soft ilegal pe 11 milioane de automobile ale grupului comercializate la nivel mondial, pentru a reduce nivelul emisiilor poluante în timpul testelor. Din cele 11 milioane de vehicule, 482.000 au fost comercializate pe piaţa americană. Un purtător de cuvânt al Bosch a refuzat să comenteze, ca şi un purtător de cuvânt al Departamentului de justiţie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108