REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Teseleanu zice ca a fost schimbat de la Agigea pentru ca n-a pus botu' la tigari

Teseleanu zice ca a fost schimbat de la Agigea pentru ca n-a pus botu' la tigari

Replica API 21 februarie 2011 | 00:00 196

Vamesul "indaratnic" din dosarul tonei de cocaina a vrut sa fie martor protejat

Vamesul "indaratnic" din dosarul tonei de cocaina a vrut sa fie martor protejat

Teşeleanu: "Acuzaţiile de şpagă sunt o făcătură. Ţinta nu sunt eu, ci familia Băsescu"

Fostul şef al vămii Constanţa Sud-Agigea, Iulian Teşeleanu, a intrat în "tocătoarea" presei după ce, anul trecut, a refuzat sistematic să se prezinte la instanţă, pentru a depune mărturie în dosarul mega-capturii de cocaină din 2009. Martorul acuzării, Iulian Teşeleanu, a invocat de fiecare dată că modalitatea de capturare a tonei de cocaină reprezintă "secret de serviciu", fiind nevoie să fie adus cu mandat la tribunal. Reticenţa vameşului a ridicat semne de întrebare, iar acum, când povestea părea să fie dată uitării, vămile din ţară au fost "întoarse" pe dos de mascaţi, iar rezultatelşe se cunosc: arestări, mită, contrabandă cu ţigări. Numai la Constanţa nu se întâmplă nimic, motiv pentru care s-a speculat că vameşii constănţeni, în frunte cu Teşeleanu, beneficiază de "protecţia" fratelui preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu - iar despre acesta este de notorietate că deţine o fabrică de prelucrare a cărnii de pui tocmai în incinta Zonei Sud-Agigea. Cum-necum, despre Teşeleanu au ieşit la iveală, zilele trecute, în cadrul unei emisiuni televizate, şi faptul că încă din 2006 intrase în atenţia DNA, telefonul lui fiind interceptat. Cu toate acestea, el nu a fost pus sub acuzare, deşi, în emisiunea în care a fost dezvăluită informaţia, s-a vorbit şi despre faptul că procurorii ar avea informaţii cum că adjunctul lui Teşeleanu, Olteanu Claudiu, ar fi colectat bani de la oamenii de afaceri pentru a le facilita întocmirea actelor vamale pentru containere introduce în ţară. Banii astfel obţinuţi ajungeau la Teşeleanu, s-a mai spus în emisiunea în cauză, fapt însă negat de vameş, care în prezent nu mai este şeful vămii Constanţa Sud-Agigea, ci a fost detaşat la Mihail Kogălniceanu. Cu promisiunea că "sunt mult mai multe de spus", Iulian Teşeleanu a acceptat să vorbească pe temele amintite mai-sus.

Reporter: Domnule Teşeleanu, de ce aţi refuzat să vă prezentaţi la procesul "tona de cocaină" şi a fost nevoie să fiţi adus cu mandat? Eraţi solicitat în calitate de martor, împotriva celor învinuiţi pentru trafic de droguri. De ce aţi ezitat?

Iulian Teşeleanu: În primul rând, eu, din calitatea de şef al Vămii Constanţa Sud Agigea la acea dată, am participat la organizarea operaţiunii de capturare, aşa încât consider solicitarea un precedent nedorit, care pune în pericol siguranţa şi integritaea persoanelor implicate. Am atras atenţia asupra acestui aspect Autorităţii Naţionale a Vămilor şi nu numai.

Rep.: Să înţelegem că vă este teamă pentru viaţa dumneavoastră?

I.T.: Bineînţeles! Indivizi care se ocupă cu trafic de droguri, cum credeţi că acţionează? Sunt anumite detalii ale acţiunii care nu pot fi făcute publice, dar care consider că ne-ar putea pune în pericol vieţile mie, colegilor mei. Am atras atenţia asupra acestui aspect şi superiorilor, primind chiar şi un răspuns, urmare a unei adrese, potrivit căruia "în conformitate cu dispoziţiile art.79 din codul de procedură penală a României, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, persoana obligată a păstra secretul profesional nu poate fi ascultată ca martor cu privire la faptele şi împrejurările de care a luat cunoştinţă în exerciţiul profesiei, fără încuviinţarea unităţii faţă de care este obligată a păstra secretul". Eu asta am încercat să le explic, solicitând, potrivit legii, să fiu martor cu identitate protejată şi şedinţă secretă. În plus, am remarcat că, pe parcursul audierilor, avocaţii apărării nu s-au arătat interesaţi de procedurile vamale care conduc de obicei la acordarea liberului de vamă, ci în mod deosebit i-au interesat organizarea şi etapele acţiunii în sine. Păi, ce trebuia să fac eu? Să le explic cum se acţionează pentru a şti alţi traficanţi de ce anume să se ferească?!

Rep.: În condiţiile acestea, cum aţi ajuns totuşi să fiţi citat ca martor al acuzării?

I.T.: Înainte ca cei de la Combaterea Crimei Organizate să intre pe firul transportului de droguri, înainte de sărbători, în 2008, în biroul meu de la vama Agigea a intrat o doamnă blondă, care a cerut să vorbim. Eram cu cineva în birou. A insistat să discutăm între patru ochi, era cât pe ce să plece de la mine persoana care o aveam deja în vizită. Până la urmă, pentru că eu am spus că nu am nici o problemă să îmi spună ce doreşte de faţă cu altcineva, duduia blondă mi-a spus că vrea să ştie de ce acte are nevoie pentru un import. Am lămurit-o, a plecat, nu înainte să îmi ceară numărul de telefon. I l-am dat. M-a sunat ulterior, să îmi dea întâlnire, dar am refuzat-o. Apoi, am primit de la ea un mesaj cum că regretă că nu dau curs întâlnirii şi că pleacă înapoi la Bacău, de unde e ea. Ulterior, când discutam cu colegii de la Combaterea Crimei Organizate cum să procedăm în cazul containerelor care aveau între lemne disimulate droguri, cineva de la această instituţie a pronunţat numele blondei. La care, mi-am dat seama, după nume, că era blonda care mă vizitase (n.r.- Ramona Elena Cioroabă). Ea căuta pe cineva care să o ajute să introducă marfa prin vamă fără probleme. Însă, ce nu se ştie este că, înainte ca cei de la Crimă Organizată să afle că se încearcă introducerea de droguri pe la Constanţa şi să se ajungă inclusiv la blonda care încerca să-şi dea întâlnire cu mine, şi noi primisem informaţii, dar legate de transporturi de pastile Viagra şi steroizi. Întrucât diverse persoane au încercat să racoleze lucrători vamali şi angajaţi ai societăţilor de comisionariat vamal, solicitând să îi sprijine în încercarea de a introduce în ţară pastile Viagra şi steroizi, disimulate în mobile şi materiale lemnoase, la şedinţa de lucru din data de 7 ianuarie 2009 s-a dispus consemnarea tuturor containerelor ce conţineau astfel de mărfuri - mobilier, cherestea, lemn de foc. Am identificat două containere încărcate cu cherestea din Brazilia, plecate în data de 13.11.2008 din portul Panaragua. Ulterior, marfa a ajuns în Portul Constanţa Sud Agigea şi se aştepta depunerea declaraţiilor vamale de tranzit. Pe data de 29 ianuarie 2009 lucrători ai Combaterii Crimei Organizate ne-au solicitat sprijin privind aceleaşi containere pe care şi noi le aveam în consemn. Doar că noi credeam că marfa disimulată reprezintă steroizi, nu droguri.

Rep.: Să trecem la un alt subiect. În vămile din ţară au avut loc descinderi. La Constanţa de ce nu?

I.T.: Probabil că nu este cazul. Până în momentul în care am fost eu şef la Vama Constanţa Sud Agigea vă spun că nu s-a întâmplat nimic în neregulă. Am pus la punct vama, iar băieţii de acolo au fost corecţi, muncitori. Am avut rezultate, se vede şi din supra-controale, din audit.

Rep.: Păi, dacă aţi avut rezultate, de ce aţi fost detaşat? Are legătură cu dosarul cocainei sau de ce?

I.T.: Nu are nici o legătură cu dosarul acela. Nu pot să explic de ce am fost mutat. Dar decizia a venit după supra-controale şi un audit la care nu s-a găsit nimic în neregulă. Probabil că n-am pus "botul" la ţigări. Auditul a venit exact după ce am avut o captură de mai multe containere cu ţigări.

Rep.: Când a avut loc auditul şi ce perioadă a vizat?

I.T.: În ianuarie 2010 şi a vizat activitatea din 2009, ori în 2009 am avut captura de peste o tonă de cocaină, ţigări în valoare de peste 7 milioane de euro şi alte produse.

Rep.: Cum adică nu aţi "pus botul" la ţigări? A venit controlul pentru că aţi descoperit containerele cu ţigări?

I.T.: Nu ştiu, poate. Să vă spun o chestie din momentul în care m-am angajat eu la vamă, acum ani de zile. Era un vameş mai în vârstă care a primit un telefon de la cineva, de la Bucureşti. Persoana aceea i-a spus să dea drumul la un transport, că există documente, că i le trimite a doua zi. A ascultat ce i s-a spus, pentru că era un şef. Documentele nu au mai venit, că nu existau, iar vameşul acela a intrat la puşcărie, iar de la Bucureşti persoana care a telefonat nu a recunoscut că a făcut aşa ceva. Aşa că eu şi colegii de la Constanţa ne-am spus că aşa ceva nu facem: nu punem "botul" la ţigări, alcool, cafea, chestii de genul acesta.

Rep.: Totuşi, aţi fost mutat "disciplinar" la Galaţi, după ce ani de zile aţi fost şef la Vama Constanţa Sud Agigea. Chiar susţineţi că sunteţi "Albă ca Zăpada"?

I.T.: Am fost mutat, din mai 2010, în interes de serviciu. Acea mutare "disciplinară", acel document prin care s-a decis detaşarea, nu l-am văzut, deşi l-am cerut prin intermediul avocatului. Nu l-am primit nici până acum, dar a fost prelungită detaşarea, iar ulterior am fost mutat la Kogălniceanu. Şi chiar nu am nimic de reproşat. Vama Agigea a avut rezultate, e singura vamă din România care are toate documentele introduse în calculator.

Rep.: Dacă spuneţi toate acestea, de ce comentează lumea că aveţi bani, afaceri?

I.T.: Tot ce am e în declaraţia de avere. Şi, ce bani am? Trăiesc decent. Şi chiar sunt de acord ca cine lucrează în sistem să aibă afacerea lui, fără legături cu vama. La muncă să îţi vezi de muncă, să nu "atârni" de 50 de euro la întocmirea documentelor, iar banii să îţi vină din afaceri. Ce e în neregulă?

Rep.: Zilele acestea au apărut informaţii cum că există la dosarul DNA interceptări care indică faptul că adjunctul dumneavoastră colexcta bani de la agenţi economici pentru dumneavoastră. Cum comentaţi?

I.T.: Am văzut emisiunea la televizor. Acuzaţiile de şpagă sunt o făcătură groaznică. Eu sunt victimă colaterală în acea emisiune, pentru că ţinta lor e să dea în familia Băsescu. Eu sunt prieten cu Mircea Băsescu de ani de zile, dar nu m-am lăudat cu asta, nu am cerut nimic, la fel cu nici Mircea Băsescu nu mi-a cerut nimic. Suntem prieteni şi am făcut vacanţe împreună. Legat de arabi, cum se spune acolo că se colectau bani de la ei, ştie tot Portul Constanţa că nu îi iert când îi prind cu ceva. Am să cer de la DNA să mi se spună dacă am fost subiectul vreunui dosar în 2006, pentru că eu nu ştiu nimic. Probabil că din când în când mi se ascultă telefoanele, dar nu atâta timp cât nu s-a descoperit nimic în neregulă... ce să spun? De două ori am fost invitat la DNA să răspund în privinţa a două dosare, dar nu mă vizau pe mine. Într-unul dintre dosare m-au întrebat de mai multe persoane, între care şi Eugen Bogatu (n.r. - fostul director Domenii Portuare, acuzat în dosarul UCM Reşiţa).

Rep.: Are legătură cu dosarul în care este acuzat Eugen Bogatu? Ce relaţii aveţi cu acesta?

I.T.: Nu, era altceva şi am fost întrebat despre mai multe persoane, dacă le cunosc. Pe Eugen Bogatu îl ştiu de 30 de ani şi cred că a picat aiurea în dosarul acela. Când navigam, iar Bogatu nu lucra în port, veneam cu cafea acasă şi i-o dădeam lui să o vândă. Când mă întorceam din voiaj ştiţi cum era? Veneau prieteni la mine şi la nevastă-mea acasă, petreceam. Când plecam de acasă, unul nu mai trecea pe la noi în vizită, doar Eugen o suna să întrebe dacă are nevoie de ceva.

Vom reveni

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108