REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

TOXIINFECŢIE alimentară la Colegiul Pedagogic

TOXIINFECŢIE alimentară la Colegiul Pedagogic

Replica API 31 octombrie 2013 | 00:00 139

Cinci elevi din cadrul Colegiului Pedagogic Constanţa au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase, cu toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la cantina unităţii de învământ ciorbă de văcuţă, pilaf cu ciuperci, carne de pui, castraveţi muraţi şi napolitane. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică susţin că numărul acestora ar putea fi mai mare întrucât 39 de elevi au lipsit, joi, de la ore. "Părinţii copiilor au sunat învăţătoarele să spună că au simptome specific toxiinfecţiei alimentare: dureri abdominale, vărsături", a declarat dr. Constantin Dina, directorul DSP, care a dispus declanşarea unei anchete epidemiologice. Inspectorii sanitari au prelevat probe din alimentele suspectate că au produs îmbolnăvirea. "În cursul zilei de ieri, 161 de elevi ai Colegiului Pedagogic au servit masa în cantina instituţiei. Câţiva dintre acestia au acuzat stari de vomă. În dimineaţa aceasta, Colegiul a sesizat Direcţia de Sănătate Publică pentru prelevarea probelor de mâncare gatită, folosită ieri, precum şi a produselor în stare nepreparată. Până la aflarea rezultatelor, elevii Colegiului nu vor mai servi masa la cantină. Menţionăm că acest eveniment este singular, Colegiul manifestând o grijă deosebită pentru condiţiile igienico-sanitare ale Cantinei. Ieri, reprezentanţi ai Igienei Şcolare din cadrul SANEPID au fost prezenţi, independent de acest eveniment, pentru efectuarea testelor în cantina Colegiului şi a controlului de fond. Din informaţiile pe care le avem în acest moment de la Direcţia de Sănătate Publică şi de la Spitalul de Boli Infecţioase, 5 elevi ai Colegiului s-au prezentat la Spitalul de boli infecţioase, niciunul nefiind internat la aceasta oră. Din cei 161 de consumatori , astăzi au absentat 39 de elevi, întrucât prezentau vărsături şi dureri de burtă", susţin reprezentanţii Colegiului Pedagogic.

Autorităţile sanitare nu exclud însă nici ipoteza ca elevii săşi fi procurat alimente de lângă unitatea de învăţământ. Astfel, de suspiciuni privind mâncarea alterată nu a scăpat nici fast-food-ul de vis-a-vis de Colegiul Pedagogic. Joi, doi inspectori ai din cadrul DSP au năvălit în control şi au luat la "puricat" produsele alimentare expuse în scopul vânzării. Vânzătoarea susţine că divergenţele cu conducerea colegiului sunt mai vechi: "De fiecare dată când au probleme, hop, la mine, tot controlul îmi vine mie pe cap", a declarat în faţa inspectorilor. Pe de altă parte, câţiva elevi ai Colegiului Pedagogic susţin că au cumpărat de mai multe ori produse de la fast-food-ul de vis-a-vis şi nu au avut de suferit, amplificând astfel bănuiala asupra cantinei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108