REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Traian Băsescu o apără pe Elena Udrea

Traian Băsescu o apără pe Elena Udrea

Replica API 7 aprilie 2015 | 22:11 159

Traian Băsescu şi Elena Udrea

Traian Băsescu a declarat că, deşi a lăudat justiţia în perioada în care încă ocupa funcţia de preşedinte al ţării, acest sistem are încă multe probleme, printre care a enumerat chiar noul Cod Penal, dar şi „excesele” care se fac cu arestările preventive sau lipsa unei legi a răspunderii procurorului pentru acele cazuri în care se dovedeşte că acuzaţiile aduse suspecţilor au fost false, notează romaniatv.net, citând B1 TV. Traian Băsescu continuă să o apere pe Elena Udrea şi arată cu degetul spre justiţie, spunând că aceasta este supusă la presiuni sau că se face prin abuzuri ale procurorilor ori prin şantajarea judecătorilor. „În mandatele mele crearea unui sistem care să se îndrepte spre statul de drept a fost un obiectiv major. Am stimulat să se facă legile, mica reformă în Justiţie, am ales parte din oameni. Dar îmi asum şi câştigurile, şi esecurile. Văd însă nişte efecte ale noului Cod Penal şi nişte excese ale procurorilor cu arestările preventive. În mandatul meu denunţurile erau foarte puţine, procurorii munceau pas cu pas şi mai puneau în dosar şi elementele favorabile acuzatului. Este un tip de justiţie care se face sub o presiune formidabilă”, a subliniat Traian Băsescu, la B1 TV.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108