REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Trei familii, la un pas de a rămâne fără sume imense de bani!

Trei familii, la un pas de a rămâne fără sume imense de bani!

Replica API 9 mai 2017 | 00:50 221

Trei familii au fost la un pas de a pica în plasa infractorilor în numai două zile! Acestea au fost contactate de deţinuţi, care s-au prezentat a fi rude cu potenţialele victime şi care au prezentat situaţii legate de accidente rutiere sau accidente petrecute la domiciliu. Din fericire, persoanele apelate au alertat imediat Poliţia.

Polițiștii din cadrul Secţiei 5, la data de 7.05.2017, au fost sesizați de către un bărbat din Constanța, care a precizat că mama sa, în vârstă de 60 de ani, din Constanța, a fost apelată, în jurul orei 15.30 a zilei respective, pe telefonul fix, de către un bărbat, care s-a recomandat ca fiind fiul ei şi care i-a spus că a fost implicat într-un accident rutier şi are nevoie de suma de 3.000 de euro. Femeia și-a dat seama că poate fi victima unei înșelăciuni şi a anunţat membrul de familie, care ulterior a anunțat poliția.

Cu o zi înainte, polițiștii din cadrul Secţiei 5 au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 56 de ani, din Constanţa, cu privire la faptul că a fost apelată, în jurul orei 16.45, pe telefonul fix, de către o femeie, care s-a recomandat ca fiind sora ei și care i-a spus că a suferit un accident în baie, fiind nevoită să se deplaseze la spital. Ulterior, în discuția telefonică a intervenit și un bărbat, care s-a recomandat ca fiind medic și care i-a solicitat suma de 30.000 de euro pentru a efectua intervenția chirurgicală.

Numai că femeia și-a dat seama că e ceva necurat și a sunat imediat la Poliție. Și oamenii legii din cadrul Secției 3 au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 70 de ani, din Constanţa, cu privire la faptul că a fost apelată, în jurul orei 15.40 pe telefonul fix de către un bărbat, care s-a recomandat ca fiind fiul ei şi care i-a spus că a fost implicat într-un accident rutier şi are nevoie de suma de 4.000 de euro. Nici de data aceasta infractorii nu au avut sorți de izbândă, persoana apelată alertând autoritățile.

În toate cauzele polițiștii au deschis anchete în vederea identificării autorilor, depistării acestora și tragerea lor la răspundere penală. Pentru a conştientiza populaţia, cu precădere persoanele de vârsta a III-a, cu privire la riscul la care se expun când au încredere în persoane necunoscute şi le oferă sume de bani, în schimbul aşa-ziselor “rezolvări de probleme cauzate de accidentele rutiere”, polițiștii constănțeni precizează încă o dată faptul că în cazul unor accidente cu victime nu trebuie să se ofere sub nici o formă sau pretext sume de bani. Este foarte important pentru cetăţeni să cunoască faptul că în nici un caz de accident rutier reprezentanţii instituţiilor publice nu solicită bani pentru a rezolva o speţă de natură penală.

Se recomandă ca în astfel de cazuri, în care cetăţenii sunt sunaţi şi li se solicită diferite sume de bani telefonic, pentru “rezolvarea unor accidente rutiere, să se apeleze imediat la 112 sau la Poliţie, pentru a se verifica dacă fiul, fiica, ruda, rudele au fost implicate într-un accident rutier. Astfel, poliţiştii pot interveni pentru prevenirea comiterii unor înşelăciuni, iar persoanele care intenţionează să comită astfel de fapte să fie identificate, depistate şi trase la răspundere penală.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108